Silvia Elena Mihăilescu, de la Colegiul Național „Al. I. Cuza”, a terminat cursurile liceale cu media 10, fiind șefă de promoție alături de Maria Mănăilă. S-a pregătit mult pentru examenul de Bacalaureat, dar are totuși emoții. Vrea să urmeze cursurile unei facultăți din Marea Britanie, respectiv științe politice și economie. Îi place să asculte muzică, să se uite la filme, să iasă cu prietenii în oraș, dar și să citească.
Rep.: Unde ai terminat școala gimnazială?
M.S.E.: Am terminat la Școala Ștefan cel Mare și acolo tot cu media 10. Au fost 12 ani în care nu am realizat că este media 10 întotdeauna, acum mă uit și sunt puțin speriată că la facultate nu este posibil să ai 10 pe linie și trebuie să fiu realistă și sper să mă adaptez pe parcurs.
Rep.: Ai alergat după notele de 10?
M.S.E.: Nu mi-a plăcut neapărat să învăț, cât să știu. Am avut momente în care uneori mă săturam de anumite lucruri, dar voiam să știu. Cred că dincolo de învățat, noi, ca oameni, trebuie să știm anumite lucruri. Dacă nu am tins niciodată pentru media 10, am tins să știu cât mai mult. De aici a ieșit și media zece.
Rep.: Ce a însemnat liceul pentru tine?
M.S.E.: Cei patru ani de liceu au fost un amalgam de emoții contradictorii, bucurii, multe succese. Am legat prietenii, momente frumoase alături de prietenii mei, am primit sfaturile importante ale părinților mei. Am participat la proiecte, proiecte de voluntariat, proiecte în afară, organizări de evenimente de multe ori. Mi-am ajutat colegii de foarte multe ori. Nu cred că trebuie să fim concentrați numai pe învățat. Într-adevăr, poate asta pe noi ne definește, pentru că avem media zece, dar nu cred că noi suntem doar niște mașiniste, șefe de promoție care au media zece. Cred că suntem mult mai mult și trebuie să demonstrăm asta.
Rep.: Cât timp dedici studiului? Mai ai timp să ieși cu prietenii?
M.S.E.: Da, am. Am învățat de-a lungul anilor să-mi aranjez foarte bine timpul, ca să am timp și pentru mine. Trebuie să ai forță, iar timpul liber este forța de a continua de a fi mai puternic și cred că trebuie să balansăm ceea ce facem pentru școală cu ceea ce facem pentru noi. Și am avut timp. Da, am ieși în oraș, am și fost plecată din țară. La începutul clasei a XII-a am plecat în Turcia 10 zile, într-un proiect de voluntariat, apoi am fost la o conferință internațională pe științe politice la Cluj. Acolo erau numai studenți, eu eram singura de liceu. Am avut timp să le fac pe toate și am încercat să le fac cât de bine am putut la momentul acela.
Rep.: Din câte știu ai optat pentru o universitate din afara țării…
M.S.E.: Am aplicat la o facultate din afară, pe științe politice și economie. Pentru mine matematica a fost o pasiune întotdeaunma, dar de asemenea, au fost importante pentru mine și limbile străine și geografia. Cred că dacă m-aș fi dus numai pe un domeniu, numai pe uman sau numai pe real, cred că aș fi lăsat o parte din mine. Am zis că vreau un echilibru în toate și nu am lăsat nici partea de real, nici partea de uman. Până la urmă asta mă definește. Întotdeauna am fost în două extreme și cred că în continuare trebuie să fac același lucru.
Rep.: De ce nu ai vrut să optezi pentru o facultate de la noi din țară?
M.S.E.: La începutul liceului am vrut să plec în Franța, apoi m-am hotărât să plec în Marea Britanie în clasa a XI-a. Eu sunt genul de persoană care acceptă provocările cu brațele deschise și pe lângă sistemul educațional foarte bun și oportunitățile care pot apărea acolo, mi se pare că dacă pleci în afară, ai mai multe posibilități și opțiuni pentru tine, de a călători, de a veda lucruri și de a te dezvolta. Pe lângă ele, văd această plecare la studii în afară ca pe o provocare. Trebuie să fim buni ca specialiști, dar mai întâi trebuie să fim buni pentru viață.
Rep.: După ce termini studiile ești hotărâtă să rămâi acolo sau vrei să profesezi în România?
M.S.E.: Nu m-am hotărât încă, nu mă văd nici acolo, nici aici, dar vreau să aduc ceea ce am învățat acolo, aici. Chiar dacă eu nu mă stabilesc, ceea ce învăț eu acolo vreau să ajute aici. Acesta este principalul meu scop. Nu știu unde voi fi, poate viața mea va fi o continuă călătorie.
Rep.: Ai aplicat pentru împrumutul guvernamental al statului britanic?
M.S.E.: Am aplicat pentru cursul „Științe economice și politice”, am aplicat pentru împrumutul guvernamental oferit de guvernul britanic și sper ca în timpul universității să îmi găsesc un job part-time. Asta i-ar ajuta și pe părinți din punct de vedere financiar, dar m-ar ajuta și pe mine, pentru că mi-aș aranja mult mai bine sarcinile și aș descoperi mult mai bine aspectele vieții de student.
Rep.: Care este profesia pe care visezi să o practici?
M.S.E.: Consultant economic. Nu știu exact. Consultantul economic ajută oamenii, ajută companiile să iasă din situații mai puțin avantajoase. Meseria asta implică atât ajutorul față de ceilalți cât și puterea pe care o ai tu asupra celorlalți. Implică atât informații de matematică, de economie, de comunicare și cred că este acea meserie de mijloc dintre toate care înglobează tot ceea ce vreau eu să fac.
Rep.: Ai participat la olimpiade și concursuri școlare în anii de liceu?
M.S.E.: La începutul liceului, pasiunea mea cea mai mare era limba francează, am ajuns la naționaă și am ieșit a cincea pe țară, dar după aceea, încetul cu încetul, m-am simțit mai atrasă de Marea Britanie și am început să pun accent pe limba engleză. În clasa a XI-a am ajuns la olimpiada de lingvistică, o olimpiadă care curpinde cunoștințe lingvistice, dar trebuie să ai o gândire rațională de matematician. Atunci mi-am dat seama că economia și științele politice reprezintă combinația perfectă pentru mine. Am mai participat la olimpiada de fizică, chimie.
Rep.: Cât de mult a contat sprijinul familiei pentru tine?
M.S.E.: Chiar dacă am avut momente în care mi-a fost mai greu, ei au fost întotdeauna lângă mine. Sincer, fără ei nu știu ce aș fi făcut! Și colegii mei sunt foarte importanți, fără grupul meu de prieteni, fără sfaturile lor, fără vorbele lor bune nu știu cum m-aș fi descurcat. Noi acum, când plecăm, ne depărtăm ușor de familie, trebuie să rămânem și cu propriile noastre cunoștințe, cu ce am clădit noi în relațiile pe care le-am clădit. Și asta ne va ajuta pe viitor. Suntem și noi oameni, dar trebuie să fim susținuți de familie din spate, dar să avem și prietenii noștri.
Rep.: Timpul pe care l-ai acordat învățatului, l-ai considerat un sacrificiu? Îi este greu unui elev să ajungă la performanța ta?
M.S.E.: Am făcut sacrifici de-a lungul timpului, dar nu cred că au fost sacrificii atât de mari. Acum, când am ajuns în momentele astea, când spuneam pe scenă discursul, nu cred că mă gândeam la sacrificii, ci la ceea ce trăiam atunci. Au fost sacrificii, poate că au fost momente când nu puteam face anumite lucruri, când nu am ieșit în oraș de câte ori aș fi vrut. Dar există anumite momente de fericire când îți dai seama că tot ceea ce vrei să faci merită.
Rep.: Că tot veni vorba de timpul liber. Ce pasiuni ai? Ce îți place să faci atunci când nu studiezi?
M.S.E.: Mai am timp liber și am o pasiune pentru muzică. Caut muzică nouă și îmi place să fiu la curent cu tot ceea ce se întâmplă. Îmi place să citesc foarte mult, îmi place mai mult literatura clasică, dar uneori citesc și opere moderne. Mă feresc de bestseller-uri și mă pasionează filmele. Mi-aș dori ca la facultate să îmi iau un aparat de fotografiat, mai ales că plec în Anglia. O să am ce să fac acolo cu aparatul.
Rep.: Printre pasiunile tale se numără și fotografia?
M.S.E.: Nu am avut niciodată ocazia, dar dacă plec în afară voi imortaliza anumite momente pentru mine și pentru cei de acasă. Cred că le voi posta și pe facebook, dar cu siguranță le voi trimite părinților mei. Ei trăiesc prin noi și trebuie să le dăm ocazia de a se bucura ce facem noi, chiar dacă suntem la 2000 de km depărtare.
Rep.: Liceenii mai acordă importanță Bacalaureatului?
M.S.E.: Fiecare își aranjează prioritățile, nu te poți lega de cineva pentru că își trăiește viața altfel decât o faci tu. Fiecare este diferit și trebuie să acceptăm asta. Prioritățile diferă de la persoană la persoană, dar când ajungem în fața unui examen de Bacalaureat, toți ne trezim și trebuie să ne dăm seama că școala este prioritatea. Este adevărat că unii văd adolescența ca perioada în care trebuie să dea totul și să trăiască clipa, dar trebuie să ne gândim puțin și în viitor. Nu îi acuz, consider că fiecare persoană este diferită, avem priorități diferite, dar trebuie să ne trezim cumva. Cred că generațiile noastre ar trebui să se trezească și să găsească echilibrul în ceea ce fac.
Rep.: Ultimii ani ne-au oferit surprize în ce privește promovarea la Bac. Are cineva vreo vină? Elevii, sistemul de învățământ, profesorii?
M.S.E.: Întotdeauna am încercat să răspund la întrebarea aceasta. Cred că vina aparține pe undeva tuturor. Este o reacție în lanț. Nu știu exact care este principala parte vinovată, dar mie personal mi se pare că elevii nu mai sunt interesați, profesorii la fel. Elevii se desprind de părinți, iar părinții se desprind de activitatea copiilor la școală și cred că toți suntem vinovați pentru asta, dar nu știu ce am putea schimba. Cred că ar trebui să punem accent mai mult pe examenul de Bacalaureat pentru că în clasa a XII-a este un amalgam, nu mai știi ce să faci. Vreau să cred că examaunul este văzut tot ca examenul maturității, însă există alte principii și alte priorități care îi acoperă rolul adevărat. Examenul de Bacalaureat nu este doar un examen pe care trebuie doar să îl promovezi cu note cât mai mari, ci este dovada că tu ești un om matur, care a avut grijă de ceea ce a învățat și a învățat conștiincios.
Rep.: Un elev cu media generală 10 are emoții pentru Bacalaureat?
M.S.E.: Da, am emoții, dar ele trebuie să rămână constructive. Eu am o cerință de 9.50 la toate materiile de la Bacalaureat. Aceasta este cerința celor din Marea Britanie și am emoții la română, dar sper să fie bine. Am credința că dacă trebuie să ajung acolo, voi lua și aceste note și va fi bine.
Rep.: Care este cea mai hazlie amintire din liceu?
M.S.E.: Au fost atâtea amintiri hazlii, cred că fiecare zi are un moment în care am râs și am fost fericiți. Cred că știu care este. Eram la Slănic, într-o excursie, și făcusem un traseu montan, iar la final trebuia să traversăm un râu, dar nu aveam pod deasupra râului. Singurele două opțiuni erau ori să ne udăm în februarie, ori să trecem pe o țeavă la o înălțime mare. Eram cu trei, patru colegi. Ne-am ținut cu toții de mână și am traversat pe acea țeavă ca să terminăm traseul montan. Faptul că tremuram toți și ne țineam de mână și eram fericiți, iar unii dintre noi și-au învins răul de înălțime, acela a fost momentul în care am simțit cât de recunoscătoare sunt față de colegii pe care îi am. Poate nu este cea mai hazlie, dar este momentul când am realizat că fără colegii mei, eu nu aș mai fi aceeași persoană și cred că de aici iese forța. Am învins un obstacol, iar la final ne-am îmbrățișat.
Rep.: Planuri de vacanță ai?
M.S.E.: Că tot am terminat cu școala, până la examenul de Bacalaureat îmi aranjez cumva programul. Vreau să merg la București, la Summer Well. Sper să îmi găsesc companie, să am cu cine merge. Mai am opțiunea de a merge cu părinții.
