Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Liberalul Nicolai Mărăscu, o carieră profesională închinată „orașului dintre vii”

        Primarul orașului Panciu, economistul Nicolai Mărăscu, și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat de edil al orașului dintre vii. Un profesionist care cunoaște la detaliu orașul și problemele sale, primarul în funcție intră în alegeri cu avantajul unei experiențe de invidiat în zona administrației publice și cu o listă impresionantă de inițiative și de proiecte derulate în perioada 2020-2024.

        La Panciu a trecut timpul în care diverse grupuri de interese își disputau bugetul public al orașului, după cum arată organele de anchetă și chiar hotărâri judecătorești. Pentru pănceni, Mărăscu este un nume cu greutate, iar notorietatea și încrederea de care se bucură arată că pornește ca favorit în alegerile locale din 9 iunie.

„Fac tot ceea ce este posibil pentru ca orașul în care locuim să se dezvolte”

„Voi candida pentru un nou mandat de primar, alături de o echipă de consilieri liberali de încredere și contez pe sprijinul păncenilor. Pe pănceni i-am simțit mereu alături și din acest motiv am găsit mereu resurse să fac ceea ce am promis în 2020: să muncesc cu seriozitate, să implementez proiecte, să fac tot ceea ce este posibil pentru ca orașul în care locuim să se dezvolte. Avem toate motivele să ne prezentăm în fața dumneavoastră cu onoare, pentru că știm ce am realizat și ce baze am pus astfel încât zeci de proiecte să se afle fie în derulare, fie să primească finanțare în acest an”, spune primarul Nicolai Mărăscu.

Investiții și dezvoltare

        Resursele financiare limitate ale bugetului local au fost și sunt utilizate în mod eficient de administrația Mărăscu. Banii sunt folosiți chibzuit pentru cofinanțarea obligatorie la programele din fonduri europene, pentru investiții proprii ale orașului, absolut necesare de altfel, și pentru întreținerea domeniului public. În acest moment, UAT Panciu are depuse pentru a obține finanțare următoarele proiecte de investiții în infrastructura rutieră, de sănătate, educațională și socio-economică a orașului:

PROIECTE DEPUSE PENTRU FINANȚARE

– Modernizarea drumurilor de interes local în cartierul Dumbrava, etapa II

– Modernizarea infrastructurii rutiere în zona centrală și în cartierul Crucea de Sus

– Modernizarea infrastructurii rutiere în cartierele Dumbrava, Crucea de Jos, Neicu și Satu-Nou

– Modernizarea Policlinicii orașului Panciu

– Construire spital în orașul Panciu

– Construire complex sportiv pe B-dul Independenței

– Dezvoltarea infrastructurii de agrement prin construirea unui patinoar artificial

– Modernizarea Pieței agro-alimentare

– Achiziția de echipamente mobile din domeniul tehnologiei informației de tipul tabletelor școlare, precum și a altor echipamente/dispozitive electronice destinate activității didactice desfășurate în mediul online

– Reabilitarea, modernizarea și extinderea sediului ISU Vrancea – punct de lucru Panciu

– Realizarea unui parc fotovoltaic care va asigura o parte din consumul de energie electric la nivel de oraș

        Trebuie spus că au fost finalizate două proiecte importante: „Modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public stradal în orașul Panciu, județul Vrancea – 21,2 milioane de lei„ și „Furnizare și montaj gazon sintetic pentru terenuri de tenis – 109.454 lei”.

Sănătatea publică, prioritate a administrației Mărăscu

        O privire asupra proiectelor în derulare, a celor în pregătire și a celor aflate pe lista de așteptare la diverse instituții finanțatoare – din fonduri europene sau guvernamentale – arată o preocupare constantă a administrației păncene conduse de Nicolai Mărăscu pentru domeniul medical și pentru infrastrucura de sănătate publică. Astfel, Centrul de diagnostic în cadrul ambulatoriului integrat al Spitalului Orășenesc Panciu a fost un proiect finalizat în anul 2023.

        Înființarea Centrului de Diagnostic s-a făcut prin extinderea clădirii Ambulatoriului Integrat și dotarea cu aparatură medicală de specialitate. Valoarea investiției a fost de 11,2 milioane de lei, din fonduri ale Programului Operațional Regional 2014-2020 (UE și Guvernul României).

        Un alt proiect a fost cel de alimentare cu energie electrică pentru Centrul de Diagnostic din cadrul ambulatoriului integrat al Spitalului orășenesc Panciu – proiect finalizat în 2023. Investiția a costat 470.000 lei, fonduri alocate de la bugetul local Panciu. Nu în cele din urmă, mai există un proiect, aflat acum în derulare: „Creșterea eficienței energetice a Stației Panciu a Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea”.

        Acestor inițiative ale echipei coordonate de primarul Nicolai Mărăscu li se adaugă următoarele proiecte transmise Companiei Naționale de Investiții și aflate pe lista sinteză, în vederea analizei și acordării finanțărilor: construire spital în orașul Panciu, Reabilitarea, modernizarea Spitalului Orășenesc Panciu și Modernizarea Policlinicii Orașului Panciu.

Lista consilierilor locali propuși de PNL pentru Consiliul Local al Orașului Panciu: Mărăscu Nicolai,Podaru Iulian-Valentin, Stanciu Emil, Țârlea Mirel-Vasile, Vasiliu Dan, Țecu Florin, Andrieș Virgil, Nistor Mitică, Olaru Neculai, Soare Cătălin, Ghindar Ștefan-Adrian, Moisă Marius-Octavian, Pufu Dănuț, Vețeleanu Gabriela, Nicolau Elena-Mirela, Popa Ghiță, Șerban Constantin, Ciornei Cristian-Cătălin, Elisei Sabina.

PROIECTE AFLATE ÎN IMPLEMENTARE (în valoare totală de 100 de milioane de lei)

⏩  Reabilitare, modernizare și dotare cămine culturale în cartierele Neicu și Satu Nou

⏩  Extinderea, reabilitarea, modernizarea și dotarea Casei de Cultură

⏩  Înființare Centru de tineret Panciu

⏩  Educație timpurie – proiect pentru modernizarea și dotarea infrastructurilor de educație preșcolară

⏩  Creare și modernizare spații verzi – LOT 1

⏩  Ansamblu de locuințe sociale P+2E+M, 2 tronsoane însumând 32 unități locative, Aleea  Independenței

⏩  Locuințe de serviciu – 24 unități locative STh+P+2E, Aleea Independenței nr. 10-12

⏩  Reabilitarea termică a blocurilor de locuințe din orașul Panciu (16 blocuri)

⏩  Modernizarea și extinderea sistemului de supraveghere video

⏩  Elaborare Plan de mobilitate urbană durabilă a orașului Panciu 2022-2030 și Elaborare în format GIS a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană – PUG

⏩  Construirea de insule ecologice digitalizate pentru colectarea selectivă a deșeurilor

⏩  Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar

⏩  Reabilitare și modernizare străzi în satele aparținătoare orașului Panciu

⏩  Modernizare trotuare

⏩  Stații de încărcare pentru vehicule electrice

⏩  Creșterea eficienței energetice a construcției, Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea – Stația Panciu

⏩  Creșterea eficienței energetice a construcției, Centrul de socializare pentru persoane cu handicap

⏩  Creșterea eficienței energetice a construcției, Școala primară clasele I-IV cartier Crucea de Sus

⏩  Creșterea eficienței energetice a construcției, Școala primară cu clasele I-IV, cartier Satu-Nou

Realizat de SC MEDIA UNO SRL  la comanda PNL Vrancea. Cod mandatar 21240015

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?