Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

Locuri de muncă pentru șomeri


Angajatorii vrânceni au comunicat Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vrancea 108 locuri de muncă vacante în aceste zile. Astfel, se pot angaja șomerii care doresc să lucreze ca muncitori necalificați în industria confecțiilor, dar și cei calificați ca: stivuitorist, tractorist, șofer autocamion/ mașină de mare tonaj, confecționer-asamblor articole din textile, operator confecționer industrial îmbrăcăminte din țesături, tricotaje, preparator produse lactate, brutar, electromecanic mașini și echipamente electrice, mecanic utilaj, sudor, vopsitor auto, casier, lucrător comercial, vânzător, barman, primitor-distribuitor materiale și scule, agent servicii client, și agent de vânzări. De asemenea, se pot angaja în aceste zile și șomerii de profesie consilier juridic, ofițer bancar (credite, marketing, produse și servicii bancare), asistent medical generalist, inginer construcții civile, industriale și agricole, tehnician agronom-exploatare și șef serviciu comerț cu ridicata și cu amănuntul. 
         Peste 600 de posturi vacante în țările Europei
 Oferta de muncă în țările din Comunitatea Economică Europeană cuprinde 635 locuri de muncă vacante, destinate în general persoanelor calificate sau cu studii superioare. Astfel, pot obține contracte de muncă în germania, persoanele de meserie: dezvoltator/specialist software, inginer în electrotehnică (transporturi feroviare), maistru sisteme de securitate căi ferate, ospătar, instalator întreținere (mecanic industrial), asistent medical, inginer software pentru automobile, specialist electronică/inginerie industrial, manager restaurant/personal serviciu banchet, bucătar, ajutor în industria gastronomiei de sistem, recepționer, electrician, mecanic instalator în instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat, îngrijitor bătrâni, asistent/însoțitor persoane în vârstă.
 În Marea Britanie sunt disponibile locuri de muncă pentru peste 200 de asistenți medicali. Tot în Anglia se cer persoane de profesie asistent social, analist financiar, administrator baze de date MS SQL Server 2008, analist programator, senior programator, programator, motostivuitorist, inginer de sistem, operator mașini unelte, operator utilaje hidraulice de ridicare și șofer camion. În Irlanda se caută zece psihiatri, 14 asistenți medicali și un doctor oftalmolog în timp ce în Norvegia se pot angaja cei de profesie: inginer hidraulic, bucătar, barman, bucătar a la carte, senior inspector, bucătar șef, inginer structural și proiectant, planificator proiect, bucătar preparate asiatice, bucătar preparate indiene, măcelar, bucătar șef și bucătar. În Ungaria sunt vacante zece locuri de tapițer, 75 posturi de șofer autocamion și 40 de posturi pentru operatori la prelucrarea cărnii. 
 În Polonia se caută persoane calificate ca reprezentant vânzări online în limbile engleză și germană, consultant pentru serviciu helpdesk vorbitor de limba engleză și germană, dezvoltator software cu C// și JAVA în unitate de testare jocuri. Locuri disponibile mai sunt în Danemarca (bucătar), Franța (kinetoterapeut) și Spania (inginer proiecte utilaje producer cablu sârmă). 
 Informații suplimentare cu privire la locurile de muncă amintite se pot obține la numărul de telefon 0237.224677, persoana de contact Daniela Brihoianu din cadrul AJOFM Vrancea și 0237.230186, persoana de contact Melania Bălescu din cadrul Agenției Locale pentru Ocuparea Forței de Muncă Focșani.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?