După ce, în ediția de ieri a cotidianului nostru, Ilinca Colniceanu, de 68 de ani, din satul Cerbu, comuna Jitia, a împărtășit cititorilor câteva din secretele vindecării unor suferințe trupești cu ajutorul plantelor, astăzi contină să dezvăluie din priceperea ei atenționând, totuși, că în zilele nostre, „folosirea procedeelor naturiste nu trebuie să excludă consultul și recomandările medicului, ci să vină în completare”. Femeia a învățat din ce se prepară leacurile băbești de la bunica sa, „de nevoie. Locuiam în cătunul zis «Sub piatră», din satul Pleși, comunca Bisoca, o văgăună departe pe atunci de alte așezări în care să existe doctori… Așa că acolo se născuse o adevărată tradiție pentru plante vindecătoare. Nu mergea omul la medic. Când se întâmpla ceva, fugea la moașă, adică la bunica mea, care avea pregătite tot felul de leacuri băbești care știau că îl va face bine. La început eu n-am crezut în ele, dar cu timpul, după ce am văzut cât bine fac plantele oamenilor, m-am îndrăgostit de ele!”, a mărturisit Ilinca. Prima parte a acestui articol o puteți reciti accesând http://www.monitorulvn.ro/articole/video-si-galerie-foto-leacuri-babesti-pentru-suferin-e-trupesti-de-la-tamaduitoarea-din-jitia-i_2_152889.html
Te doare urechea, ai făcut roșu-n gât sau te chinuie rău vreo măsea? Tanti Ilinca are leac pentru toate și s-a îngrijit din primăvară până-n toamnă să adune, să usuce și să pună la păstrare, în săculeți de pânză agățați pe pereții cămăruței sale, toate plantele de leac dăruite oamenilor de Dumnezeu, din moși strămoși. „Pentru dureri de urechi, vara, bunica mea pisa brusture dulce, îl încălzea deasupra unei cratițe în care fierbea apă, îl storcea și picura cu ajutorul unui sfredel, că pe atunci nu erau pipete, în urechea omului. Câte 9 picături de trei ori pe zi. Pisătura ce rămânea i-o punea după ureche sau pe ureche, pe o cârpă de bumbac. Mai folosea flori de soc aburite într-o trăistuță și pusă pe ureche sau alteori, cartof răzuit sau mălai cu lapte prins. La inflamații, se ia lână neagră, nespălată, opărită, pusă-n cârpă și așezată pe locul respectiv”, spune tanti Ilinca.
Pentru roșu în gât, zice că cea mai sigură vindecare vine prin folosirea ceaiului de salvie. „Se și bea, dar mai ales se face gargară adâncă, ceas de ceas. Pe dinafară se pun ghebe înmuiate, așa ca o oblojală, sau rădăcini de papură fierte cu lapte dulce. Bunica se ducea la căruță și lua de la roatele din spate un pic de pământ pe care-l punea în cataplasmele astea, zicând «să dea boala îndărăt ca roatele». Dar cu descântecele astea cred că era doar o șmecherie, ca omul să se ție de tratament, să nu iasă din descântec”, râde femeia.
De durerile de dinți e clar că doar stomatologul te scapă, însă până să ajungi la el, tanti Ilinca recomandă „ceai de rostopască ținut în gură. Sau se mai face într-un fel: râcâi măseaua de te doare și pui propolis, încălzit pe lingură de lemn. Trebuie pus regulat. Se întărește și își face efectul. Dacă e umflată măseaua, dă înapoi”, susține tămăduitoarea din Jitia. La hemoragii, leacul ar fi ceaiul de coada calului băut de mai multe ori pe zi. Dacă hemoragia e nazală, femeia spune că se pisează coada calului, se pune în palmă și se trage pe nas. „Dar e bun și ceaiul de frunză de mure care reface mucoasele nazale și intestinale”, ne asigură.
Leacuri pentru potență, hemoroizi, rinichi, nervi
Dacă ai niscaiva probleme cu… bărbăția, decât să cheltui averi pe viagra, mai bine aprovizionează-te din vreme cu… crețișoară. „I se mai spune buruiana cu nouă dește”, zice tanti Ilinca, „și e planta bărbaților, dar și a femeilor, pentru toate problemele de la brâu în jos”. Cum împăcările se fac deseori… în pat (desigur, dacă totul funcționează… uns!) ceaiul de crețișoară n-ar trebui să lipsească din casa omului. Câte doi litri băut zilnic se zice că „scoală munții”, mai ales dacă este combinat și cu câte o înghițitură, înainte de masă, din următoarea poțiune: se pune la macerat în țuică rădăcina, frunza și floarea crețișoarei, și se poate utiliza după zece zile. „Întărește mușchii, crește potența, grașii nu se mai îngrașă, ia tremurul celor cărora le tremură mâinile și picioarele”, dă asigurări tanti Ilinca, spunând că „pentru problemele de «jos», rinichi, infecții urinare și stări nervoase este bun ceaiul din urzică moartă galbenă și pufulița cu flori mici. Mai e o plantă, splinuța de pădure, despre care se zice că are lângă ea îngerul păzitor. Asta e bună și pentru insomnii”. Despre zeama de varză băută pe stomacul gol, tămăduitoarea zice că te scapă de viermi intestinali, „iar cei ce au oxiuri să ia, pe lângă asta, și tărâță de grâu sau grâu încolțit. Cu tărâța luată pe nemâncate se tratează și constipația”.
Femeia spune că și hemoroizii trec dacă sunt tratați cu extract de propolis nepreparat, tăiat mărunt și pus într-o sticluță, peste care se toarnă ulei de măsline cât să-l depășească. Sticla se pune la fiert în baie de abur, se răcește, iar dacă uleiul încă mai curge când o întorci cu gura-n jos, se repetă procedeul. „Dacă nu mai curge și a devenit așa ca o alifie, atunci e bine și cu aceea se ung hemoroizii. Mai este o metodă: se introduce degetul cu miere de albine cât se poate mai mult și apoi se pune înăuntru un cățel de usturoi decojit, puțin pălit, seara, la culcare. După ce își face nevoile, omul care are hemoroizi trebuie să se șteargă cu tinctură de codița șoricelului”, explică tanti Ilinca.
Cum să-ți alini reumatismul, durerile de inimă sau să vindeci ficatul
Cataplasma cu frunză de hrean sau „rânza de nuc” (florile de nuc) plămădită în petrol lampant sau în țuică este leacul Ilincăi pentru reumatism. „Trece durerea, la fel și dacă pui propolis pe locul respectiv”, ne asigură ea. Și, cu toate că pare imposibil, susține că și durerile și înțepăturile la inimă aveau în vechime, și cică încă mai au, leacul lor. „Într-un litru de vin se pun zece rădăcini de pătrunjel. Se clocotesc trei minute sau până zici «Tatăl Nostru» de trei ori, la urmă (când se răcește) se adaugă mierea, cam 300 de grame. Se lasă așa jumătate de oră, se strecoară și se dă la beci. Se ia de trei ori pe zi, după masă, dar atenție! Doar câte o linguriță”, susține tanti Ilinica.
Și acum, fiți atenți ce sfaturi are femeia pentru cei suferinzi de ficat. „Într-o juma de litru de vin bun se pune cât încape în mână, rostopalniță (rostopască), cu rădăcină, frunză, chiar și floare (adică, cam 30 de grame). Planta trebuie pusă înainte într-o cârpă și sfărâmată cu o piatră, pe o cioată. Te uiți la ceas să stea două ore acest amestec, apoi îl bei în înghițituri mici, în 24 de ore. Asta e doza de atac la gălbenare. Mai este bună și lumânărica, ștevia (rădăcină) plămădită în țuică. Se pune cam o mână de rădăcină în juma de kil de țuică și iei câte o lingură de amestec dizolvat într-un pahar de apă, de 3 ori pe zi, jumătate înainte de masă, jumătate după masă. Pentru fiecat se mai bea ceai de gălbenele, sunătoare și păpădie. Pe vremuri se punea și în ciorbă păpădie… Și rădăcina de iarbă mare este bună pentru ficat și stomac”, spune tanti Ilinca.
Leacuri pentru chelie, păr frumos, ten luminos
Cum unui trup sănătos îi stă bine și într-un „ambalaj” frumos, tămăduitoarea din Jitia știe și tot soiul de procedee naturiste pentru păr și piele. Cine crede în ele poate scăpa de costisitoarele cosmeticale, iar efectul, spune ea, este garantat. „Bunica mea avea un păr lung, bogat, de se învelea cu el, pe care-l clătea întotdeauna cu apă cu frunză de nuc… Ca să ai păr frumos trebuie să faci o cură de trei săptămâni cu tărâță de grâu sau grâu încolțit sau cu amândouă, timp de 3 săptămâni. Părul trebuie spălat cu leșie de lemn de frasin. Se arde lemnul pe o vatră curată, se pune cenușa într-o oală, se toarnă pe ea apă clocotită, se lasă să se liniștească și se pune în sticlă. Se folosește în loc de șampon. De asemenea, se mai folosește gălbenușul de ou care se pune pe părul udat, se spală, se clătește, se pune iar un gălbenuș și acesta va face spumă. Părul se limpezește cu ceai de urzică (îl întărește) sau, în funcție de culoare, din frunze de nuc, mușețel sau chiperuș”, detaliază tanti Ilinca, susținând că are remedii chiar și pentru… chelie!
Pentru ca părul să crească iarăși pe creștetul de pe care a căzut, zice că se folosesc opt plante: frunză de nuc, rădăcină de captalan, rădăcină de stânjenei, rădăcină de iarbă mare și de urzică, dar și floare de sovârv, sulfină și rostopască. „Toate astea, tocate, se pun la uscat neapărat pe cârpe, nu pe ziar că are tuș. Se amestecă apoi în părți egale. Se pune câte o mână de amestec la un litru de apă fiartă, până rămâne apa la jumătate. Cu aceasta se frecționează capul de două ori pe zi, zilnic. Seara se unge capul cu miere, după care se pune pe chelie compresă cu tărâță de grâu, cu care se doarme până dimineață, două-trei săptămâni. Care mai are puțin păr trebuie să și-l bărbierească. În timpul ăsta, se mănâncă și polen și grâu încolțit”, explică tanti Ilinca.
Pentru ten, recomandă spălatul cu apă din petale de trandafir și măștile de smântână dulce, spuma de la lapte sau drojdia de bere cu gălbenuș de ou. „Pentru pungile de sub ochi se pun felii de castravete. Femeile pot să-și șteargă fața și cu felii de măr domnesc, cu pepene, piersică sau fragi zdrobiți. Mierea e foarte bună s-o dai pe față, că nu dă dependență… Cunosc femei care au folosit toată viața smântâna, spuma de lapte, spălatul cu apă de ploaie, cu zăpadă, și ce-i drept, au îmbătrânit frumoase…”, râde tanti Ilinca.
Leacuri pentru trup și suflet…
Deși a făcut doar patru clase, Ilinca Colniceanu a știut să-și umple singurătatea vremilor din urmă nu doar cu plămăditul leacurilor învățate de la bunici și străbunici, ci și cu o pasiune construită cu un entuziasm de nestăvilit: colecționarea de obiecte și costume populare. Mai mult, ea așterne pe hârtie de ani și ani, în rânduri rimate, „povești despre copilărie, povești auzite, legende locale, momente din viața noastră, a țăranilor”.
Într-una din odăile căsuței sale, așezată parcă de Dumnezeu în mijlocul unui colț de Rai, Ilinca și-a amenajat un adevărat muzeu. Costume tradiționale, covoare, ștergare, cuverturi, batiste care au depășit cu mult suta de ani, precum și multe, multe alte obiecte uzuale din viața strămoșilor ce au populat zona, și-au găsit loc în cămăruța femeii, tăind răsuflarea oricui pășește în ea. Åži pentru fiecare, Ilinca – la care vin viitorii însurăței să le împodobească brazii de nuntă cu flori făcute de mâna sa – are câte o poveste.
Åžtiută de toată Valea Râmnicului nu doar ca tămăduitoare, ci și ca fostă „vărăriță”, croitoreasă, tricoteuză, mamă a doi copii, bunica a trei nepoți, fost asistent maternal, această femeie este ea însăși o poveste, așa cum v-am mai povestit într-un articol anterior, pe care-l puteți reciti accesând http://www.monitorulvn.ro/articole/video-si-galerie-foto-povestea-vrancencei-care-si-a-facut-muzeu-acasa_2_151355.html
