Trecem cu toții pe lângă Catedrala din centrul Focșaniului, fără să bănuim, cei mai mulți, că între zidurile acelea de culoarea cărămizii se înalță spre Dumnezeu, rugăciuni. M-au impresionat pereții aceia plânși cu zăpada sfârșitului de iarnă, fără tencuială și fără var, fără fețe de sfinți care să-și ațintească privirile mustrătoare asupra păcătoșilor. Åži în mijlocul ei, cu cerul deasupra în loc de cupolă, am simțit apropierea de El și mi-am spus că poate de acolo, de sus, Sfânta Treime ne privește cu ochi îngăduitori și zâmbește auzindu-ne că ne întrebăm:
De ce ne trebuie o Catedrală?
Era vineri după amiază și spre uimirea mea, bărbați și femei, tineri și bătrâni, urcau treptele Catedralei și intrau în bisericuța așezată în mijloc. Spuneau „Săru’mana, părinte” și primeau binecuvântarea preotului Florentin Răuță. Nu-i interesau știrile de la ora 5, cine știe ce telenovele, canapeaua lui Măruță ori emisiunea cu lacrimi tunate a Simonei Gherghe. Ei veneau la Maslu. „Nu a fost deloc simplu la început. Deși mă aflam în centrul municipiului Focșani și zidurile Catedralei nu erau înălțate, în acest paraclis am stat aproape singur un an de zile, cu câțiva credincioși. Intrând însă din nou în vocația slujirii liturgice, făcând și alte slujbe decât cele de duminică și de sărbătoare, credincioșii au început să vină lângă biserică. Așa se face că acum, pe lângă slujbele de duminică și sărbătoare, vinerea dimineață se oficiază în paraclisul Catedralei, Sfânta Liturghie, iar după amiază, de la ora 17.00, Taina Sfântului Maslu, în colaborare cu părintele Vatră Georgică de la Biserica Sf Apostol Andrei. Miercuri după amiază merg la dânsul, la Sf. Andrei. Facem schimb de experiență, de idei. În cadrul acestor slujbe ale tainei Sfântului Maslu ținem cateheze pe anumite teme cu credincioșii, astfel încât programul misionar didactic al preotului să varieze”, îmi spune preotul Răuță.
Părintele are 40 de ani și se mândrește cu originile sale de om de la munte, de la Năruja. Crede că s-a născut cu vocația acestei deveniri, pentru că atunci când era copil se juca de-a preotul. Povestește că pe când avea vreo patru ani, a mers la slujba sfințirii unei biserici din Nistorești, unde și-a închipuit că „episcopul este Dumnezeu și preoții sunt îngerii care-i cântă”, așa că a strigat în gura mare că vrea să se facă preot. „Încet încet, puțin câte puțin, am ajuns să conștientizez că misiunea mea este aceea de a sluji lui Dumnezeu. M-am atașat foarte mult de biserică. Prin 1985 venise în sat la noi preotul Bratie Vasile, este și astăzi un om de mare aplecare către tineri, ceea ce a făcut să mă atragă și mai mult către biserică și către slujirea la strană, condiții în care s-a concretizat și mai mult chemarea pe care o simțisem din copilărie. Nu întâmplător cred că mi-a scos Dumnezeu în cale, în împlinirea acestei chemări de care m-am simțit atras, oameni providențiali”, îmi spune părintele.
A absolvit Facultatea de Teologie din Iași în 1998, unde a învățat de la profesori „de mare probitate morală și intelectuală, doi dintre ei membri ai celui mai înalt for cultural al țării, Academia Română”. „Este vorba despre Emilian Popescu, la Istoria și spiritualitatea Bizanțului, despre marele profesor Mircea Păcurariu, la Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ceea ce m-a făcut ca pe timpul facultății să îndrăgesc obiectele acestea de studiu ale istoriei noastre bisericești naționale. În corpul profesoral se aflau tânărul mitropolit al Moldovei, actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, actualul episcop vicar patriarhal PreasfințitulVarlaam Ploieșteanu și alți oameni de seamă care au știut să strecoare în sufletele tinerelor vlăstare credința curată în Dumnezeu, dragostea și slujirea bisericii prin slujirea semenilor”, povestește preotul Răuță.
Misiunea sa a început în parohia Paltin. Acolo a fost hirotonit și a slujit după
„un preot foarte destoinic și vrednic, părintele Toader Rebega, care a venit aici, în Focșani, cu slujirea, la Biserica Sfântul Spiridon de pe Tăbăcari”. „Faptul că am ajuns acolo după aproape 25 de ani de păstorire a părintelui m-a obligat să-mi intru în vocație și în misiune serios și responsabil pentru că dânsul avea o reputație extraordinar de bună”, spune părintele Răuță. A intrat în dialog cu tinerii, mai ales în cadrul orelor de religie, și a reușit să construiască „din temelie, o biserică nouă”.
La Focșani a ajuns în 2005, în urma unui examen „foarte serios la Buzău, cu o comisie bine stabilită din care au făcut parte părintele fost protoiereu Ene Ionel, părintele Sava Gheorghe, directorul seminarului teologic de la Buzău și mulți alți apropiați ai vrednicului de pomenire Arhiepiscop Epifanie”. „Am avut contracandidați, iar Dumnezeu a rânduit ca eu să vin aici. În momentul în care am venit aici, în mai 2005, era realizată in proporție de 90 % cota zero a bisericii Catedralei. Lucrările de început se datorează în mod special părintelui Ene Ionel, fost protoiereu al Protoieriei Focșani 1. S-a pus problema că cineva trebuie să se ocupe în mod deosebit de această lucrare si neavând un locaș de slujire am recurs la această variantă, a construirii unei bisericuțe, a unui paraclis provizoriu, în care să se desfășoare și slujirea liturgică, astfel încât credincioșii să poată veni, să poată vedea, să poată participa”, își amintește preotul.
Crede că „Dumnezeu lucrează în istorie prin oameni”, iar în 2007, după „doi ani de zile de așteptări, în care începusem să mă și descurajez”, s-a reușit reluarea lucrărilor la Catedrală. „Momentul acela a fost crucial, Dumnezeu a rânduit să mă întâlnesc cu președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan, care a promis că va aloca fonduri. Åži nu s-a oprit doar la alocarea de fonduri pe parcursul anului 2007. În mod constant, anual, atât cât și bugetul Consiliului Județean sau al Consiliului Local Focșani au permis, a alocat fonduri pentru construcția Catedralei, astfel încât astăzi avem zidurile catedralei înălțate până la începerea acoperișului, turlele mici finalizate, sunt pe acoperișul Catedralei, turla mare e confecționată, urmând ca anul acesta să o urcăm la locul ei. Ea se va sprijini pe 4 piloni foarte rezistenți, piloni în care sunt încastrate 4 plăci cu praznuri, fiecare plăcuță cu praznuri are câte 24 de buloane”, spune părintele și continuă să vorbească precum un constructor. Precizează că pentru turla cea mare, care cântărește 102 tone și pentru a cărei structuri metalice s-au consumat trei tone de electrozi, trebuie o macara de o mie de tonă forță. „Înainte de organizarea licitației, am cerut certificatul de calificare a fiecărui lucrător, de la inginer până la muncitor. Pe fiecare bucățică de fier sudat, lucrătorul a poansonat cu numărul personal astfel încât dacă se va întâmpla ceva vreodată, persoana respectivă să poată răspunde. Mi-a plăcut să fac lucrurile foarte serios”, spune preotul Răuță.
Afirmă că, odată terminată, în Catedrală credincioșii vor veni „să se bucure de liniște interioară, de rugăciune împlinită și de tot ceea ce este necesar pentru mântuire”. Își dorește ca în interiorul bisericii să funcționeze o bibliotecă parohială, o arhivă, iar la demisol să fie amenajată o cantină socială, „în care să poată servi o masă caldă, măcar de câteva ori pe săptămână, pentru început, copiii orfani, bătrânii neajutorați și alte asemenea categorii sociale defavorizate”. Este conștient că „foarte multe voci sunt îndreptate astăzi către noi cu întrebări de genul: ce face biserica?”.
Catedrala, spune preotul Florentin Răuță, „este o biserică reprezentativă pentru municipiul Focșani și pentru Moldova de bază”. „Este prima biserică mare închinată Ocrotitoarei Moldovei, Sfânta Cuvioasă Parascheva. Nu întâmplător, în anul 2007, în vremea când actualul Patriarh al României era locțiitor de Mitropolit al Moldovei, și luase demnitatea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, printr-o intervenție făcută de vrednicul de pomenire Epifanie, Arhiepiscop al Buzăului și Vrancei, la cererea noastră și a credincioșilor, am reușit să primim în dar spre binecuvântare, din partea Mitropoliei Moldovei, sub semnătura Patriarhului Daniel, un veștmânt care pentru o perioadă a acoperit moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, veștmânt pe care îl avem în paraclisul catedralei spre închinare credincioșilor”, ține să precizeze părintele.
Åži totuși, pe lângă fondurile de la administrația județeană, au venit bani și de la credincioși, de la societăți comerciale din Focșani, din Vrancea ? Căci în comunitățile mici, bisericile sunt înălțate în exclusivitate din contribuții private. „Nu au venit foarte multe fonduri de la persoane juridice din Vrancea. Au venit la început câteva fonduri de la câțiva oameni apropiați bisericii, cu care am cumpărat și am depozitat într-o groapă de var din curtea bisericii, în care am descoperit o cameră zidită din cărămidă, varul pentru pictura Catedralei, pentru că varul de pictură trebuie să aibă vechime foarte mare astfel încât pictura să reziste. Am primit și sume de la diverși credincioși, dar nesemnificative raportate la trebuința reală a zidirii acestei Catedrale. Acum, eu vă dau exemplul zidirii primei biserici, în parohia Paltin, ridicată exclusiv cu banii credincioșilor. Numai că oamenii din comunitățile mai mici sunt foarte legați de viața bisericii. Acolo toată activitatea lor gravitează în jurul bisericii, pe când la oraș sunt dispersați. Sunt și multe biserici…”
Dar o singură catedrală..
„O singură catedrală, e adevărat, dar avem numai 388 de familii arondate bisericii, cu care intru în dialog în vizitele pastorale pe care le fac la casele lor. Apelul meu acesta e: ca oamenii să fie uniți și din puținul lor să ofere. Pentru că a oferi unei biserici înseamnă a te face ctitor. Este un dar pentru eternitate pentru că o biserică va dăinui peste veacuri. Să ne gândim la ctitoriile ștefaniene. Aveți impresia că doar domnitorul a contribuit acolo ? Contribuiau și obștile din jurul satelor, boierii. Să ne gândim la bisericile brâncovenești, opere de mare frumusețe ecleziastică până în vremea noastră. Domnitorii s-au dus, oamenii timpurilor s-au dus, bisericile au rămas mărturie peste timp despre vrednicia înaintașilor noștri. Așa și noi, trebui să încercăm să lăsăm ceva generațiilor care vor veni. Biserica este singura instituție care nu-și uită binefăcătorii și din generație în generație și-a pomenit ctitorii, donatorii, ostenitorii, închinătorii, miruitorii și binefăcătorii sfântului lăcaș”.
Fiul său este în anul I la Seminarul Teologic de la Buzău, „un copil matur, așezat”, lucru pentru care îi mulțumește în mod deosebit soției sale, asistent medical, care i-a dat o educație „curată și frumoasă”. Cuvinte de laudă are și la adresa colaboratorilor săi, de la strană, absolvenți de studii teologice. „Tânărul cu care colaborez acum, Mihai, a reușit să adune în jurul lui foarte mulți tineri, studenți la Teologie, și în felul acesta înfrumusețează slujba bisericii din duminici și sărbători”, povestește părintele. Spune că Biserica trebuie să facă totul pentru a ajunge la inima credincioșilor și că nu este niciun păcat că, astăzi, întrebuințează mijloacele moderne de comunicare. „Dumnezeu a luminat mințile celor care au revoluționat tehnica și au putut crea spațiul virtual”, consideră preotul Răuță, motiv pentru care chiar și Patriarhia Română, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei au, de exemplu, site-uri pe Internet.
Dacă luăm în discuție televiziunea, de exemplu „Duhovnicul de la miezul nopții” este „vrâncean de-al nostru, părintele Vasile Gavrilă, un preot de mare cultură, profesor universitar la Facultatea de Teologie din București”. „De altfel, din paraclisul bisericuței noastre, de mai bine de un an de zile, domnul Martiș Ion transmite în fiecare duminică, de la 9 până la 12, la Atlas TV, slujba Sfintei Liturghii. Numai că mijloacele moderne trebuie să reprezinte un imbold să mergi la biserică, ele nu permit întâlnirea cu Iisus cel real”, declară părintele.
În septembrie 2008, am ajuns la Belgrad. Hoinărând pe străzile capitalei Serbiei, am ajuns în fața unei minuni: Catedrala Sfântul Sava. Lucrările nu erau încă terminate, dar biserica era plină de turiști, uimiți de grandoarea și de frumusețea construcției. De altfel, întreg ansamblul din jurul Catedralei te lasă mut de uimire. În același oraș, am văzut clădiri mutilate de cruntul război care a făcut prăpăd în spațiul ex-iugoslav. Vedeți dumneavoastră, oamenii aceia s-au ridicat din oroarea care înseamnă războiul și au început să reconstruiască. Printre altele, au construit și ceea ce site-ul crestinortodox.ro numește „cea mai mare biserică ortodoxă din lume”.
Ne putem întreba de ce avem nevoie de orice: de o catedrală, de cărți, de spitale sau școli, de sport de performanță, de concedii, de educație. Ne putem întreba chiar și de ce avem nevoie de credință. Dar răspunsul e în fiecare dintre noi, în acele clipe când nu ne mai gândim doar la ziua de mâine, doar la ce vom pune pe masă ori cu ce ne vom îmbrăca. Răspunsul îl vom găsi atunci când vom înțelege că nu suntem doar noi, cei de acum, cu umbrele noastre făcute pământului, cu nevoile și durerile noastre, cu bucuriile simțurilor, ci suntem și cei de atunci când din noi vor crește iriși. Să lăsăm în urmă doar amintiri în sufletele câtorva apropiați sau să fim ctitori ? Gândiți-vă.
.gif-IRENA-100x70.gif "Municipalitatea a lansat patru proiecte de investiţii cu finanţare europeană")