Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Acţiune pentru elevi: „Ţinteşte 10 şi la şcoală, şi la sport!“


   Federația Română de Tir Sportiv a demarat proiectul „Viitorul olimpic pentru Tirul Sportiv Românesc”‘, în cadrul Programului Pierre de Coubertin, finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului, Acțiunea, care se desfășoară sub îndemnul „Å¢intește 10 și la școală, și la sport!”, își propune realizarea unei selecții la nivel național, fiind vizate 8 orașe din țară în care există poligoane de tir: București, Brașov, Iași, Suceava, Arad, Oradea, Focșani și Alexandria. 
   Selecția se va face din rândul copiilor de clasele 4-8, va fi realizată de colective de specialiști și are la bază criterii științifice, cuprinse, în scop didactic, într-un volum, editat special în cadrul acestui proiect. Organizatorii și-au propus antrenarea a cel puțin 2.000 de copii, dintre care speră să legitimeze pentru cluburile de tir din țară circa 10 la sută dintre participanți. Acțiunea este programată în două etape pentru București, Arad, Alexandria și Brașov și 11-16 noiembrie pentru Focșani, Oradea, Iași și Suceava — și va consta în organizarea unor concursuri de tir la nivelul unor școli selectate pentru program, concursuri în care se vor folosi arme electronice, similare celor de concurs, diferența constând doar în faptul că în locul proiectilelor sunt folosite fascicole luminoase. 
   În ultimele zile ale celor două perioade, pe 16 noiembrie, în poligoanele din orașele-gazdă se vor organiza finale pe categorii de vârstă, în care se vor întrece cei mai buni trăgători. Pe lângă copii, sunt invitați la întrecere și părinții acestora, și aceasta datorită faptului că Federația știe foarte bine că nu se poate obține performanță în sport fără o colaborare strânsă cu școala, dar și cu familia. De-aici și logo-ul proiectului: „țintește 10 și la școală, și la sport!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?