Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Apă și canalizare la standarde europene în Cîmpineanca


   Locuitorii din comuna limitrofă Focșaniului beneficiază de apă din conductele municipiului, iar canalizarea este racordată la stația de epurare din Focșani. În prezent, SC CUP SA încheie contracte cu noii clienți ai sistemului de apă și canalizare. Investiția de la Cîmpineanca face parte din proiectul Vranceaqua, inițiat de președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, la nivelul a opt localități din județ: Focșani, Cîmpineanca, Golești, Odobești, Mărășești, Panciu, Adjud și Homocea. 
   În comuna Cîmpineanca au fost finalizate lucrările de reabilitare și extindere a rețelelor de apă și canalizare, iar ieri au fost prezentate, în cadrul unei conferințe de presă, rezultatele proiectului. Directorul SC Compania de Utilități Publice (CUP) SA Focșani, Gheorghe Vasilescu, a spus că lucrările la Cîmpineanca au început pe 10 august 2011, valoarea totală a investiției ridicându-se la 13 milioane de lei, fără TVA. Lucrările au fost efectuate de firmele SC Vega 93 SRL Galați și SC Atlas SA Galați, în cadrul contractului „Reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare în comuna Cîmpineanca, aglomerarea Focșani, județul Vrancea”, aferent proiectului cu finanțare europeană „Reabilitarea și modernizarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Vrancea”.
   Urmare a acestei investiții, a fost realizată o îmbunătățire considerabilă a calității apei potabile distribuite, sistemul de alimentare cu apă al localității fiind adus la standarde europene, după cum spun cei de la CUP. Concret, a fost reabilitată rețeaua de alimentare cu apă pe 19 străzi din Cîmpineanca, pe o lungime de 11 kilometri. Rețeaua de canalizare a fost extinsă pe alte 5 străzi din Pietroasa și 19 străzi din Cîmpineanca, cu un total de 16 km. Cât privește consumatorii casnici, proiectul a condus la crearea a 826 de branșamente la rețeaua de apă și alte 1.138  racorduri la rețeaua de canalizare. Au fost construite 525 metri de conducte de refulare și o stație de pompare a apelor uzate. Prin lucrările de reabilitare a rețelelor existente se estimează că se va reduce volumul de pierderi din rețeaua de distribuție de la 2 milioane de metri cubi de apă pe an la 55 de mii de metri cubi pe an. 
   Locuitorii din Cîmpineanca beneficiază, prin noul sistem, de aceeași apă pe care o consumă și focșănenii, apa fiind pompată din Vâlcele către toată comuna. Unii dintre noii abonați nu au fost însă foarte încântați de apa de la oraș. „În această perioadă încercăm să remediem aspectele sesizate de cetățeni. Unii dintre ei ne-au spus că apa ajunge tulbure la robinet și am intervenit la adresele menționate pentru a spăla conductele. De asemenea, unii spun că apa miroase a clor, nefiind obișnuiți cu acest aspect. Însă normele sanitare presupun o anumită doză de clorinare, care este sigură pentru consumul uman, de 0,1 miligrame de clor pe litru. Este apa care pleacă din conductele Focșaniului, care pleacă din Longinescu, Anghel Saligny, nu se intervine cu nimic, are aceeași calitate ca și în Focșani”, a menționat directorul CUP, Gheorghe Vasilescu. De asemenea, și noul sistem de canalizare din Cîmpineanca este racordat la stația de epurare a Focșaniului.
   În acest moment, satul Pietroasa beneficiază de apă din sursa proprie a comunei, sursă care a fost preluată în exploatare de SC CUP SA.
 
Lucrările au o garanție de 12 luni
   Gheorghe Vasilescu a mai spus că, pe parcursul efectuării lucrărilor, au fost anumite incoveniente din punctul de vedere al circulației rutiere pe Calea Odobești, stradă care era deja plină de gropi. Întrucât lucrările la sistemul de apă și canalizare au fost mai ample față de alte localități, strada a fost și mai deteriorată, astfel că a fost nevoie de lucrări complete de refacere a carosabilului, în prezent circulându-se bine. Lucrările au o garanție de un an. Pentru remedierea posibilelor defecțiuni care pot apărea în această perioadă a fost constituit și un fond de garanție, care reprezintă 10% din valoarea contractului. „Din punct de vedere tehnologic lucrările au fost executate bine. Singurele probleme care pot apărea sunt cele de aducere la stadiul inițial a suprafețelor pe care s-a intervenit. Însă consultantul urmărește aceste aspecte, dacă apar tasări. În perioada de garanție, constructorul are obligația să le refacă. Perioada de garanție a lucrărilor este de 12 luni. Dacă nu le reface constructorul, vom interveni noi pentru a le remedia, din fondul de garanție care a fost constituit, în cuantum de 10% din valoarea lucrărilor”, a mai declarat directorul CUP.. 
   SC CUP SA este în perioada de încheiere a contractelor cu locuitorii din Cîmpineanca. 
   Finalizarea acestei investiții reprezintă un pas important în direcția implementării de către Consiliul Județean și CUP SA Focșani a proiectului „Reabilitarea și modernizarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Vrancea”, inițiat de președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan. Proiectul reprezintă una dintre investițiile majore implementate în perioada 2010 – 2014 la nivelul județului Vrancea, având o valoare totală de 107 milioane de euro. Proiectul este cofinanțat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene prin Programul Operațional Sectorial „Mediu”.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?