Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

GALERIE FOTO: Deţinuţii, în spectacol la Căminul de Bătrâni


   Mai mulți deținuți, care își ispășesc pedepsele în Penitenciarul Focșani, au mers în vizită, ieri, la Căminul pentru persoane vârstnice din Focșani. Aceștia au vrut să le facă bătrânilor o surpriză, în condițiile în care ieri a fost Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Ei le-au pregătit seniorilor un spectacol de muzică, poezie și scenete.
   În plus, tot ieri, s-au împlinit și cinci ani de la înființarea centrului. „Astăzi, 01 octombrie 2013, un grup de 7 persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani au susținut un spectacol de muzică, poezie și scenete/ monologuri umoristice, la Căminul pentru persoane vârstnice din Focșani.
   Manifestarea artistică a fost dedicată persoanelor asistate cu ocazia împlinirii a  5 ani de la înființarea centrului, cât și sărbătoririi Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice. În acord cu obiectivele stabilite în protocolul încheiat între cele două instituții, manifestările de acest gen reprezintă o constantă a colaborării, alături de acțiunile de voluntariat desfășurate de-a lungul timpului. Acțiunea a fost apreciată, atât de persoanele vârstnice cât și de reprezentanții autorităților locale prezente, creând astfel un impact pozitiv asupra persoanelor private de libertate, motivându-i pe aceștia pentru dezvoltarea comportamentelor prosociale față de semeni”
, ne-a precizat subcomisar Georgeta Gură, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?