Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

Elevii Liceului „G.G. Longinescu“ au discutat în franceză şi engleză


   Elevii claselor a IX-a, a XI-a și a XII-a, de la Liceul Tehnologic „G.G. Longinescu” din Focșani, au aflat cât de importantă este cunoașterea unei limbi străine de circulație internațională, în cadrul unei activități organizate sub genericul „Limbile europene – pașaport către lumea modernă”. Activitatea a fost dedicată marcării „Zilei Europene a Limbilor Străine”, care a fost sărbătorită ieri. 
   Activitatea a debutat cu o prezentare a obiectivelor acestei zile, realizate de profesoara Mihaela Cherciu și bibliotecara Paula Leca, iar elevii au fost încurajați să învețe o limbă străină, după ce li s-a explicat importanța promovării diversității culturale și lingvistice, a învățării limbilor străine. 
   Elevilor le-au fost prezentate momente din istoricul învățării limbii franceze în România, perspective asupra limbii și civilizației britanice, expresii franțuzești încetățenite în limba engleză, dar și în limba română, cuvinte și expresii în limba franceză inspirate din limba sau felul de viață al englezilor. Elevii au particitat la dezbaterea cu tema „Limbile europene – pașaport către lumea modernă”, apoi au realizat un mini dicționar de „Cuvinte preferate”. 
   De asemenea, bibliotecara Liceului Tehnologic „G.G. Longinescu” din Focșani a organizat pentru elevi, special pentru această activitate, o expoziție de carte în limbile franceză și engleză. Pe durata pauzelor, s-a ascultat doar muzică în limbile franceză și engleză.

8 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?