Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Angajaţii SAJ resping proiectul de reorganizare a instituţiei


   Angajații Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea nu sunt de acord cu desființarea instituției, așa cum a propus de Ministerul Sănătății (MS). În opinia lor, populația va avea de suferit, deoarece nu va mai primi un act medical de calitate și în timp util. „Sindicatul Liber Ambulanța Vrancea nu este de acord cu propunerea de reorganizare propusă de Ministerul Sănătății a serviciilor de ambulanță din țară pe regiuni, deoarece aceasta ar distruge un sistem pe care noi îl considerăm foarte bun. Bineînțeles, care se poate îmbunătăți în continuare în forma actuală, fără a necesita noi cheltuieli de organizare și funcționare. Considerăm că prin noua reorganizare, cetățeanul de rând, care va solicita ajutorul serviciului nostru, nu va beneficia de un act medical de calitate în timp util, din cauza distanței de coordonare între centrul regional și pacient. Așteptăm ca Ministerul Sănătății să publice pe lângă acest proiect și planul de măsuri privind protecția socială a personalului, membri de sindicat, care vor fi disponibilizați în urma acestei reorganizări. În concluzie, credem că autoritățile publice ar trebui să încerce să ne mențină cât mai aproape și să nu ne trimită la Constanța, având în vedere că unitatea noastră face parte din unitățile strategice de interes național”, ne-a declarat Stan Irimia, liderul de sindicat al SAJ. 
   De asemenea, reprezentanții SAJ au transmis MS și o serie de propuneri referitoare la proiectul de reorganizare. Aceștia au sugerat ca serviciile de ambulanță județene să își păstreze personalitatea juridică, să se păstreze structura de personal, iar în județele în care spitalele sunt sub subordinea MS, personalul TESA să fie redistribuit fără concurs la aceste unități sanitare. În cazul în care nu se dorește păstrarea personalității juridice a serviciilor de ambulanță, reprezentanții SAJ au propus ca „compartimentele existente la nivelul serviciilor de ambulanță județene să rămână funcționale; personalul administrativ să fie transferat la regiune ca și personal operativ, dar cu punct de lucru în stația județeană de care face parte; regiunea să aibă rol de coordonare a activității și centralizarea datelor de control, lucru ce ar duce la o fluidizare a activității din toate compartimentele”.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?