Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Duminică e bâlci la Vintileasca


   Duminică, 25 august, la Vintilieasca va avea loc bâlciul închinat tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul. Deoarece această sărbătoare este pe 29 și este în post, autoritățile locale au stabilit ca târgul să aibă loc duminică, în satul Bahnele. Cei dornici de a vizita una dintre cele mai  frumoase zone de munte din Vrancea pot așadar să își pregătească bagajul și să urce pe Valea Râmnicului până la Vintileasca. Dacă vor să aibă parte de o experiență și mai frumoasă pot pleca de sâmbătă seara cu cortul după ei și se pot campa lângă cel mai frumos lac din Vrancea. De vor avea nevoie de ceva obiecte le vor putea cumpăra duminică la târg, iar dacă vor să joace o horă și o sârbă așa cum numai la Vintileasca se ține, o pot face în seara de după târg, când va fi organizat un bal popular. „Este o sărbătoare a noastră, a vintilenilor și o ducem mai departe așa cum se cuvine. Ziua va fi târg tradițional, cu comercianți, cu un pahar de bere, un mititel și voie bună, iar seara vom organiza bal la Căminul Cultural cu formația Party Band din Râmnicu Sărat. Pe cei care vor să viziteze cel mai frumos loc de munte din județul Vrancea îi așteptăm cu dragă inimă la noi”, a spus Georgel Spătaru, primarul de la Vintileasca. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?