Ediția: Joi 13 iunie 2024. Nr. 6648
Ediția: Joi 13 iunie 2024. Nr. 6648

Poliţiştii vrânceni, la datorie în perioada minivacanţei


   Polițiștii vrânceni au fost la datorie, chiar dacă majoritatea bugetarilor au avut o minivacanță în acest sfârșit de săptămână. Zilele trecute, aceștia au descoperit mai mulți șoferi care au încălcat regulile de circulație și au luat măsuri împotriva acestora.
   Unul dintre conducătorii auto care au căzut în plasa oamenilor legii, miercuri, este Doru M., de 38 de ani, din comuna Dumbrăveni, care conducea un autoturism marca Citroen având autorizația de circulație provizorie expirată cu o zi înainte. Mașina a fost indisponibilizată iar șoferul s-a ales cu dosar penal de cercetare.
   În aceeași zi, la ora 10.15, în Homocea, pe DN 11A, polițiștii l-au depistat și pe Cristian S., de 26 de ani, din comuna Brăhășești, județul Galați. Tânărul conducea un autoturism marca Renault, cu autorizația de circulație provizorie expirată din 13 august 2013. La fel ca și în cazul anterior, în cauză a fost întocmit dosar penal și a fost indisponibilizat autoturismul.
   Un alt șofer, care nu avea permis de conducere, a ajuns și el în atenția polițiștilor după ce a fost depistat la volanul unui tractor, conducând pe drumurile publice. Florin N., de 20 de ani, din Păunești, a fost depistat în trafic miercuri, în jurul orei 11.15. Băiatul s-a ales cu dosar penal.
Joi, 15 august, în zi de sărbătoare, un tânăr din Râmnicu Sărat a fost depistat de oamenii legii conducând pe drumurile publice având o alcoolemie de 0,42 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Cosmin M. a fost depistat de polițiștii focșăneni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?