Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Medicul de familie Iuniana Stanciu, internată în mai multe spitale de psihiatrie


      Medicul de familie Iuniana Stanciu, care la jumătatea lunii trecute a făcut circ cu polițiștii din județele Prahova și Ilfov, iar apoi s-a dat cu capul de pereții celulei din arestul IPJ Prahova, nu va fi cercetată în stare de libertate. Ieri, magistrații Judecătoriei Ploiești au prelungit măsura arestării preventive a doctoriței cu încă 30 de zile, respectiv până pe data de 14 august. Între timp, noi amănunte cu privire la acest caz ies la iveală. În urma investigațiilor făcute, reporterii „Monitorul de Vrancea” au aflat că doctorița Stanciu a fost internată de mai multe ori în spitale de psihiatrie. Oamenii legii susțin că au informat Colegiul Medicilor cu privire la pro-blemele doctoriței. Åžefa Colegiului Medicilor, Maria Săpunaru, neagă însă că ar fi fost înștiințată despre internările doctoriței Stanciu la psihiatrie. 
       Doctorița Iuniana Stanciu, care la jumătatea lunii iunie a lovit cu mașina un polițist din Ploiești și a gonit pe autostrada A3 pe contrasens și cu farurile stinse, deși era noapte, rămâne în arest. Ieri, magistrații Judecătoriei Ploiești au admis cererea formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, cu privire la prelungirea măsurii arestării preventive cu încă 30 de zile. „S-a admis propunerea formulată de reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești și s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive pentru încă 30 de zile”, a precizat judecătorul Anca Penea, de la Judecătoria Ploiești. 
       Între timp, în urma investigațiilor făcute, reporterii „Monitorul de Vrancea” au aflat că doctorița Stanciu a fost internată în mai multe spitale de psihiatrie. Într-un spital de profil din București, medicul a stat internat aproape o lună. Internările medicului de fa-milie Iuniana Stanciu în spitale de psihiatrie au ieșit la iveală după ce polițiștii au efectuat cercetări într-un dosar în care aceasta avea calitate de reclamant. „La nivelul Poliției municipiului Focșani a fost înregistrat dosarul penal nr. 156838/14.12.2012 (1898/P/2012) în care au fost efectuate cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 259, alin 1 Cod Penal, reclamant fiind numita Stanciu Iuniana, înaintat cu propunere legală Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani la data de 15.01.2013. Din materialul de verificare existent în dosar a rezultat faptul că numita Stanciu Iuniana a avut internări în spitale clinice de psihiatrie, fapt ce a fost adus la cunoștința Colegiului Medicilor Vrancea, alături de alte date de anchetă ce nu pot fi date publicității”, au comunicat reprezentanții IPJ Vrancea, în urma unei solicitări scrise trimise de reporterii „Monitorul de Vrancea”.
Președinta Colegiului Medicilor susține că nu știe nimic
       Deși polițiștii spun că i-au informat, reprezentanții Colegiului Medicilor Vrancea susțin că nu au știut nimic despre internările la psihiatrie ale colegei lor Iuniana Stanciu, motiv pentru care nu a fost luată nicio măsură împotriva acesteia. Prin urmare, doctorița a profesat fără probleme până în iunie, când a provocat scandalul de la Ploiești și a fost arestată preventiv. Reporterii „Monitorul de Vrancea” au cerut în scris Colegiului Medicilor Vrancea, în urmă cu 21 de zile, informații despre data la care doctoriței Stanciu i-a fost eliberat ultimul certificat de liberă practică, dar și amănunte despre informarea pe care spun polițiștii că le-au trimis-o. După tot acest timp, nu am primit niciun răspuns.    
        Contactată telefonic de reporterii „Monitorul de Vrancea”, președinta Colegiului Medicilor Vrancea, medicul Maria Săpunaru, a susținut că nu a știut despre internările la psihiatrie ale colegei sale, medicul Stanciu. „Noi avem un dosar cu trei foi. Una prin care poliția ne informează că are un dosar pe numele doctoriței Stanciu, o alta cu o adresă prin care noi le cerem detalii și a treia în care cei de la poliție ne-au spus că dosarul a fost trimis la Parchet. Noi nu am trimis solicitare la Parchet pentru că nu suntem organe de cercetare penală. Nu am primit împotriva acestui medic nicio reclamație de la pacienți, CAS sau DSP. După ce cercetarea va fi finalizată, vom analiza și noi cazul pentru a vedea cine este vinovat, dacă se face cineva vinovat. De asemenea, în alte situații, cei de la poliție sau de la clinică ne trimiteau informare în momentul în care un medic era internat într-un spital de specialitate. Acum nu aveam de unde să știu aceste informații”, a spus medicul Maria Săpunaru.  
        Cu toate acestea, doctorița Stanciu a fost sancționată de reprezentanții CAS. În luna martie a anului 2007, reporterii „Monitorul de Vrancea” scriau că medicul de familie Iuniana Stanciu a fost reclamat on-line la Casa de Asigurări de Sănătate. Doctorița era acuzată de pacienți că nu își respectă programul de lucru, iar atunci când merg la cabinet și au norocul să o găsească, aceasta nu le acordă atenția necesară. 
        Directorul CAS Vrancea, Mihai Copaci, a dispus atunci verificarea celor reclamate, apoi au fost luate și măsuri. Mai exact, medicul Stanciu a fost sancționat prin diminuarea valorii de contract cu 10%. 
        Oficial, nimeni nu știe nimic despre problemele de sănătate ale medicului Stanciu, neoficial toată lumea cunoaște situația. Vecinii acesteia ne-au spus că doctorița avea crize, a incendiat balconul și i-a inundat. 
        Cadrele medicale o știau și ele pe doctoriță, dar nimeni nu a făcut nimic nici pentru ea și nici pentru cei aproximativ o mie de pacienți pe care îi avea în listă, cărora le prescria rețete. 
Iuniana Stanciu a speriat polițiștii
        Reamintim că la jumătatea lunii iunie, Iuniana Stanciu, medic de familie în Focșani, a făcut spectacol în județul Prahova. Medicul focșănean nu a oprit la semnalul regulamentar al polițiștilor din Prahova, a târât un polițist cu mașina câteva zeci de metri și a mers pe contrasens cu peste 140 kilometri pe oră, până în zona Otopeni. Nici atunci când mașina sa a fost oprită în cele din urmă, doctorița nu a fost mai pașnică. Ea s-a baricadat în automobil, refuzând să coboare, iar polițiștii au fost nevoiți să spargă un geam pentru a o scoate din mașină. Ea a refuzat să fie testată cu aparatul alcooltest, dar și testul pentru substanțe interzise. Femeia le-a spus polițiștilor că a procedat așa pentru că era urmărită de mafia rusească.
       Cursa nebună a început în jurul orei 3.00. Un echipaj al Poliției municipale Ploiești a vrut să oprească în trafic, pentru verificări, un autoturism Opel Corsa. Conducătoarea a încetinit inițial, dar era foarte agresivă și nu a vrut să colaboreze cu polițiștii. Potrivit anchetatorilor, ulterior, femeia a călcat pedala de accele-rație și a demarat în trombă, moment în care l-a acroșat și pe agentul de circulație. Acesta a fost târât câteva zeci de metri, iar în momentul în care a văzut că șoferița nu intenționează să oprească a dat drumul portierei de care se ținea, pentru că altfel ar fi suferit răni și mai grave. Omul legii a fost rănit ușor. Åžoferița și-a continuat cursa ne-bună și a luat-o spre Bărcănești, de unde a intrat pe autostrada A 3. Cu farurile stinse, deși era noapte, medicul de familie a gonit cu peste 140 kilometri pe oră, dar nu pe banda sa, ci pe contrasens, fără să se gândească că ar putea crea o adevărată tragedie, în condițiile în care pe drumul pe care ea circula, mai erau și alte mașini. Åžoferița a fost urmărită chiar de șeful Poliției Rutiere municipale din Ploiești.
       De asemenea, pe autostradă femeia a circulat haotic. A lovit mai multe balize și nu a vrut să oprească nici în ruptul capului, chiar dacă polițiștii care erau pe urmele ei au somat-o de nenumărate ori prin portavoce. Polițiștii din Prahova au cerut ajutorul colegilor lor din Ilfov, iar aceștia au reușit să o oprească în zona Otopeni, adică la o distanță de aproximativ 50 de kilometri de locul în care fusese oprită prima oară.
       Chiar dacă nu mai avea nicio soluție, doctorița Stanciu nu a vrut să se dea jos din autoturismul Opel Corsa și să colaboreze cu anchetatorii nici în cel de-al 12-lea ceas. Polițiștii au fost nevoiți să spargă geamul de la o portieră și să o amețească pe doctoriță cu spray-ul lacrimogen ca să o poată scoate din mașină. În momentul în care a fost prinsă, femeia nu avea asupra sa permis de conducere, întrucât acesta îi fusese reținut de polițiștii vrânceni, pentru o perioadă de 90 de zile, fiindcă depășise viteza legală cu peste 50 de kilometri pe oră.
       Doctorița a fost arestată preventiv și pentru că a început să se dea cu capul de pereții celulei, ea a fost dusă la Spitalul Penitenciarului Jilava, pentru un control de specialitate. 

10 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?