Este o mărturisire pe care o fac de fiecare dată când discut cu cineva subiectul Bacului.
Eu și Matematica suntem două entități paralele, nu ne intersectăm, nu avem nicio tangență, deși cândva demult, prin clasa a VII-a, aVIII-a chiar ajunsesem s-o cunosc și să-mi placă mulțumită dirigintei mele de la Åžcoala 3. Dovadă stă faptul că am luat, e adevărat cu 6 și ceva, examenul de admitere în liceu, fără pregătire și fără să copiez.
Problema a fost însă liceul, pe care l-am ales din motive destul de… subiective. Pe vremea mea, ca și acum, cele mai bune licee erau considerate Cuza, Unirea, Pedagogic și Economic. La Cuza și Unirea mergeau însă, în viziunea mea (și nu numai) copiii unor oameni cu posibilități materiale mai mari, la Pedagogic n-am mers pentru că nu vroiam să mă fac învățătoare, așa că a rămas Economicul. Nu prea știam cu ce se mănâncă, dar cum și părinții mei au fost de acord, am susținut acolo examenul de admitere.
Îmi aduc aminte cu o claritate extraordinară cum am plecat din cartier cu Silvia, colega mea de bancă și cea mai bună prietenă de atunci, ca să vedem rezultatele. Ea făcuse pregătire, ba chiar cu o zi sau două înainte mă dusese la o „vrăjitoare”, care ne asigu¬ rase dând în cărți că amândouă vom lua.
Am așteptat până pe la vreo două noaptea, curtea liceului era plină de părinți și elevi emoționați. M-am agățat de gratiile de la geamul unde erau afișate rezultatele și am căutat prima dată la final. Văzând că nu sunt acolo, inima mi-a luat-o razna căci credeam că am picat, dar m-am regăsit în cele din urmă la mijlocul listei și am fost atunci cel mai fericit copil din lume.
Prietena mea nu a luat. Aș fi vrut să plâng, ca să-i arăt că sunt alături de ea în acele momente, dar totul în mine râdea și dispăruse până și teama că voi mânca bătaie acasă pentru că ajung așa târziu. În anii aceia nu existau telefoane mobile ca să-ți anunți părinții în orice moment unde ești și ce faci. Când am intrat în casă și le-am spus, ai mei abia și-au ascuns lacrimile de fericire și mi-au dat să mănânc pilaf cu piept de pui. Văd și acum farfuria pusă pe masă și fericirea din ochii lor. Oameni săraci, fără prea multă școală, aveau un copil care reușise să intre la un liceu bun.
În cei patru ani de liceu, materii precum contabilitate și matematică mi-au fost străine. Domnul Åžaigău, profu’ de mate, n-a reușit să ne apropie de această știință, drept urmare, în clasa a XII-a înainte de Bac, jumate de clasă era corigentă. Îmi aduc aminte cum stăteam în apartamentul părinților mei, pe un fotoliu în sufragerie, cu geamurile acoperite de jaluzele, întrebându-mă ce dracu’ o să fac.
În cele din urmă, am trecut cu toții clasa și am luat și Bacul, dar nu fără ajutor. La Română, Filozofie, Engleză, n-am avut probleme, deși am cam dezamăgit-o pe doamna Dobrescu, pentru că nota mea de 7 parcă a fost mai mică decât așteptările sale. Åži decât ale mele, sincer vorbind, dar subiectele fuseseră dificile.
La Matematică am copiat de la colega mea de bancă și prietena mea cea mai bună, Luisa, de la care aveam să aflu peste ani că și ea a copiat de la mine la Engleză. Uitasem asta…
Ce vreau să spun este că în clasa a VIII-a, la numai 14 ani, trebuie să alegem un liceu pe care să-l urmăm, dar fără să știm totuși prea bine ce ne place, la ce suntem sau am putea fi buni. Nici într-a XII-a nu știi prea bine, cu atât mai puțin într-a VIII-a.
Nu știu ce s-ar fi întâmplat cu mine dacă n-aș fi luat Bacul din cauza matematicii. Probabil aș fi învățat și până la urmă aș fi trecut, dar sincer vă zic, dragoste cu forța nu se poate.
Nu spun să dăm libertate la copiat ori să se dea examenele cu manualele pe bănci, doar că elevii ar trebui ghidați să descopere ceea ce pot face, ce aptitudini au, nu forțați să înghită pe nemestecate materii cu care n-au nici în clin nici în mânecă.
