Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO: Tela Mocanu a fost aleasă preşedinte al Colegiului Psihologilor Vrancea


   Filiala teritorială Vrancea a Colegiului Psihologilor din România s-a constituit ieri în mod oficial, în cadrul Convenției teritoriale, care a avut loc la Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia”. Tot ieri au fost alese, prin vot, forurile de conducere ale filialei vrâncene a psihologilor, respectiv președintele, cei cinci delegați care vor participa la Convenția națională, membrii și președinții celor 12 comisii de specialitate. După o întâlnire care a durat aproximativ 4 ore, președinte al Filialei teritoriale Vrancea a Colegiului Psihologilor din România a fost ales psihologul Tela Mocanu cu 31 de voturi din 55. Pentru această funcție au candidat patru psihologi: Lavinia Emilia Budescu, Maria Cătălina Dascălu, Tela Mocanu și Tărlungeanu Gabriela.
    „Am dorit să ne constituim în Filiala teritorială Vrancea a Colegiului Psihologilor din România din do-rința de a ne rezolva mai ușor problemele legate de practica psihologică. De exemplu, dosarele de auto-rizare nu mai trebuie să le ducem la București, ci le putem depune aici. Am mai avut o tentativă de organizare în anul 2005, însă Convenția națională a fost foarte din scurt și nu am reușit să ne organizăm. Rolul Colegiului este acela de a asigura un climat profesional benefic pentru noi toți”, a spus, în deschidere, Tela Mocanu, care alături de Constantin Gogoriță și Elena Viorica Miron a făcut parte din comitetul de inițiativă al filialei Vrancea.
    Lucrările Convenției au început cu o întârziere de jumătate de oră, pentru constituirea cvorumului. Întrunirea numărului necesar al celor prezenți (54 de psihologi la începerea lucrărilor) a fost primită cu aplauze de participanți. Ordinea de zi a ședinței de ieri a cuprins trei puncte:  Alegerea și aprobarea unui comitet de conducere a lucrărilor ședinței de constituire a Filialei teritoriale Vrancea a CPR; Alegerea președintelui și a membrilor comitetului Filialei teritoriale Vrancea a CPR; Semnarea și validarea procesului-verbal al ședinței de constituire a Filialei teritoriale Vrancea a Colegiului Psihologilor din România. Pentru desfășurarea în bune condiții a alegerilor, au fost tipărite 100 de buletine de vot și au fost pregătite patru cabine și patru ștampile de vot.
    În județul Vrancea sunt 153 de psihologi cu drept de liberă practică și 52 de cabinete autorizate de psihologie.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?