Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

Daniel Constantin: Micul românesc este salvat. În trei luni va fi declarat produs tradiţional


   Micul este salvat, iar în decurs de trei luni va fi declarat produs tradițional românesc, a afirmat luni ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, referindu-se la directiva europeană potrivit căreia de la 1 iunie producția de mici ar fi urmat să fie interzisă. „Micul românesc este salvat, ca să spun așa. Nu este niciun fel de problemă. Cu ajutorul sectorului, care s-a mobilizat foarte bine, eu cred că a reușit să facem un lucru foarte important”, a spus ministrul. 
   Asociația Română a Cărnii a cerut ca micii să fie considerați produs tradițional după ce, conform unei directive europene, de la 1 iunie se interzice folosirea în compoziția produselor de carne procesată a unor aditivi alimentari care se folosesc și la prepararea micilor. „Sigur că mai sunt câteva zile până așteptăm și o decizie europeană în acest sens, dar de când a intrat în vigoare regulamentul european, micul românesc se produce în continuare fără niciun fel de problemă”, a spus Constantin. 
   El a explicat că va exista în regulamentul european o excepție pentru ingredientele care se regăsesc în micul românesc. Ministrul a mai spus că asociațiile din domeniu vor începe procesul de atestare a micului ca produs tradițional românesc. „Acest proces va dura în jur de trei luni și după aceea nu cred că va mai fi niciun fel de problemă”, a afirmat ministrul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?