Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633

11 auditori pentru primăriile comunelor din Vrancea


   11 auditori vor lucra pentru primăriile comunelor din județul Vrancea. Această măsură a fost luată în urma ședinței Colegiului Director al Asociației Comunelor din România (ACoR), filiala Vrancea, ce s-a desfășurat luna trecută la Gugești. Președintele AcoR Vrancea, primarul comunei Gugești, Vasile Vatră a spus că angajarea de auditori este foarte importantă și urgentă pentru primării. Mai mult decât atât, dacă în mod normal primăriile nu pot angaja direct auditori din cauza Legii care prevede că o persoană poate fi angajată doar dacă ies alte șapte din sistem, statutul ACoR permite angajarea auditorilor. Contribuția financiară a fiecărei localități din județul Vrancea pentru acești auditori va fi după cum urmează: o localitate cu un număr de până la 2.000 de locuitori va plăti lunar o contribuție de 800 de lei, o localitate ce are între 2.000-3.000 de locuitori va contribui cu 900 de lei, iar cele cu peste 3.000 de locuitori vor trebui să cotizeze cu 1.000 de lei. „Noi am stabilit în cadrul ședinței Consiliului Director care este cuantumul pe care trebuie să-l dea fiecare primărie în parte. Am trimis hotărârea primăriilor care trebuie să fie supusă dezbaterii Consiliului Local și să ia o decizie în acest sens. După situațiile făcute avem o raportare de șase localități la un auditor. Am făcut de asemenea și repartizarea celor nouă membrii în așa fel încât fiecare să aibă în subordine între șase și cel mult zece primării”, a spus Vasile Vatră.
    O altă problemă discutată la ședința ACoR a fost planul de acțiuni pe acest an, care prevede printre altele întâlniri cu președintele Consiliului Județean Vrancea și al UNCJR, Marian Oprișan, cu deputații și senatorii de Vrancea. Tot la ședința în cauză a fost stabilit și sediul ACoR care va fi la Gugești deoarece președintele este primarul acestei localități, iar secretarul ACoR a fost desemnat primarul Cătălin Toma de la Jariștea. „Au fost prezenți toți membrii și a fost o șe-dință de excepție. S-a văzut interesul fiecăruia de a veni cu propuneri și a participa direct la ceea ce își dorește fiecare de la ACoR și pentru asta le mulțumesc. Sunt convins că vom avea rezultate bune, care se vor materializa în folosul primăriilor din județul Vrancea”, a mai spus Vasile Vatră.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?