Un cocalar nu mai e un mister pentru nimeni. Åžtii și tu, cum știu și eu cine sunt, pentru că sunt peste tot, așa de mulți încât au apărut și subspecii, dintre care aceea a semi-cocalarului pare să prindă cât mai mult teren, în special printre cei cu „-șpe” la sfârșitul vârstei.
Cum au apărut:
S-au prins și ei că e nasol să te strige ceilalți „cocalar”. Totuși, ascultă manele și house, au frezele ca o buturugă scurtă și lată și merg cu genunchii în exterior. Nu le-a rămas altceva de făcut decât să nege. Odată intrați în tabăra „non-cocalarilor” râd și ei de cocalari, cu toată superioritatea de care pot da dovadă. Åži ca să pară credibili, își modifică puțin gusturile în haine, adică în loc să poarte (ca baiat) un tricou decoltat în V, poartă o cămașă cu carouri foarte colorate căreia îi descheie primii câțiva nasturi de la gât. E ca un hipsteraș amețit care aduce a latino, nu? Sigur nu i-ai mai zice cocalar. Blugii deco-lorați și pe cât posibil strâmți sunt pe val, ca și ochelarii de soare cu efect de oglindă.
Apoi, au hotărât că semințele crăpate de obicei în fața blocului au gust mai bun într-un club. Åži astfel apar în albumele de pe Facebook ale cluburilor niște simpatici care deși au câte puțin din fiecare specie, tot a cocalari arată. De fapt, nu știu de ce mă mir: chiar ăsta e targetul cluburilor.
Luându-mă după pasiunea ambilor pentru sneakerși, citate motivaționale și vestele de fâș în aproape orice sezon, tind să cred că semi-cocalarul se trage din swaggerul american. Åžtiți voi, tipii de maxim 15 ani, care probabil îl au drept idol pe Justin Bieber și au șepcuțe pătrate, cu stickerele încă lipite de cozoroc.
Muzica:
Fiindcă nu mai pot declara pe față că ascultă manele și alte genuri asemănătoare când nu-i vede nimeni (în primul rând fiindcă nu vor să-și strice „numele”), au nevoie de un nou gen care se pare că s-a inventat special pentru ei, și anume muzica de club. Aproape nici o altă categorie în afară de ei și cocalarii propriu-ziși nu ascultă astfel de muzică, decât obligați (obligați pentru că este peste tot, de la magazine până la restaurante sau toalete pu-blice). Iar când îi întrebi ce ascultă, răspund împăciuitor: „Eh, de toate…”.
Mediu de apartenență:
Sunt atât de mulți încât la rândul lor pot fi delimitați în alte câteva categorii, dintre care, cel pe care îl cunoști numai pentru că ți-e coleg de clasă, sau cel căruia îi găsești profilul de Facebook întâmplător și vezi că are sute și sute de like-uri până și la pozele nesemnificative. În general, sunt și nu sunt populari.
Cristina Iliescu,
Colegiul Național Unirea
