Am zis să mai ieșim din Vrancea, nu că n-aș mai vrea să mergem și pe la noi, însă până s-or repara DN-urile spre Jitia și Vintileasca, pe unde n-am mers așa cu toții… Spre Tulnici am tot fost, spre Soveja la fel, am văzut toate mausoleele, înțelegeți ce zic.
Așa că hai să mergem să vedem Trovanții, spun într-o bună zi. Ce-s ăia, urmează întrebarea, dar nici răspunsul nu s-a lăsat mai prejos: niște pietre magice care cresc! Uimire, încântare, neîncredere, depinde la cine mă uitam. Oricum, ne-am suit în mașină, a fost introdusă în aplicație destinația (satul Ulmet, comuna Bozioru) și am plecat la drum, admirând câmpurile de rapiță, care îngălbeneau lateralele drumului însă fără să ne înduplece să ne dăm jos din autovehicul spre a face cuvenitele fotografii.
Vă spun că totul e bine și frumos până destul de aproape de Trovanți, când drumul devine ținta înjurăturilor șoferilor căci e numai praf și piatră. Bănuiesc că o fi în proces de modernizare. Pregătiți-vă să mergeți mult pe jos, e de urcat, așa că atenție la încălțăminte și neapărat să aveți apă, eventual un sandviș, dacă sunteți mai răi la foame, așa ca mine. Acestea fiind zise, când ai terminat de urcat treptele nu tocmai sigure și mai mult improvizate, te trezești practic în altă lume; o lume a zmeilor, și ielelor, și duhurilor care dănțuiesc de la apus la răsărit, ieșite din lumea răsturnată, legată doar în vis de cea a oamenilor.
Bine, există și explicația normală, cea de pe tinutulbuzaului.org: „Tradițional se numesc babe, ciuperci sau bolovani. De fapt, sunt niște forme naturale care se formează în urma unor procese de cimentare. Este o rețetă destul de complicată care are loc în subteran, în pânza freatică. Dar nu oriunde, căci altfel am da de trovanți de fiecare dată când săpăm o fântână! Pentru formarea trovanților este nevoie de o sursă de “ciment” și de un agent de “cimentare”. Trovanții de la Ulmet sunt formați din nisipuri depuse într-o deltă preistorică. Căci da, la Bozioru a fost o deltă acum aproape 15 milioane de ani. În acea deltă trăiau multe animale acvatice, așa că nisipurile sunt pline de cochilii de scoici și de melci. Iată sursa de ciment! Agentul de cimentare sunt apele foarte rare care se găsesc în această zonă. Este vorba de ape acide care dizolvă cochiliile și se îmbogățesc în calciu. Aceste ape se infiltrează apoi în pânza freatică, care conține ape normale. Acolo, în urma unor reacții se debarasează de tot calciul. Ce face acesta? Se depune pe boabele de nisip și începe să le lipească unul de altul, formând trovanți. Formarea acestora, fie că au forme sferice, elipsoidale, cilindrice sau spiralate, poate dura mii sau chiar zeci de mii de ani. Apoi, încetul cu încetul, vântul și ploaia îi scoate la iveală prin eroziune”.
Dar ce ar fi viața asta fără mister, fără imaginație, fără legende și închipuiri? Pentru mine, nu mare lucru. Trovanții par ființe mitologice împietrite acolo într-o luptă epică, incapabile să se urnească, dar străduindu-se milimetru cu milimetru, secundă cu secundă, să o facă. Rugăminte: nu mergeți cu mașina până sus de tot; drumul în sine, chiar dacă greu, e balsam pentru suflet, iar aerul… aerul e vindecare. Bucurați-vă de razele de soare, de gâze, de iarbă, de cer și de pământ. Am uitat să facem asta în viețile și orașele noastre. Nu vă opriți la primii trovanți, mergeți în sus pe munte și veți face noi și noi descoperiri, nu doar în formele trovanților, ci și în ale copacilor, ale drumului, ale norilor. Și ce peisaj! Și cât de mic și de însemnat te simți, în același timp, în același spațiu. Și ne-am întors acasă, dornici de mai mult Buzău.
Vulcanii, cu trecere prin Piața Artizanilor – slow food&gourmet hub
A doua sâmbătă am plecat tot cu rapița pe fundal, dar cu gândul la mâncare. Din seria: nu ești tu când ți-e foame. Am reluat ritualul mașină, setat destinație, drum, dar… n-am nimerit-o din prima. Adică, fiind setată destinația Vulcanii Noroioși – Berca, am ajuns pe un drum foarte prost, am lăsat mașina la o intersecție și am luat-o pe jos, fără să înțelegem prea bine unde suntem. Faptul că mai erau două mașini lăsate acolo ne-a încurajat, plus că ne-am și întâlnit cu vreo doi oameni, care păreau tot turiști.
Să încep prin a spune că era atât de liniște că nu auzeai decât insectele. Să continui spunând că mirosea a rai și da, știu, e o platitudine, dar n-are cum altfel. Și, apogeul acestei aventuri, am văzut un fazan traversând drumul. Știu, știu, ați mai văzut, eu însă, dintre blocurile gri, n-am ocazia. În plus, o cățelușă blândă și jucăușă ne-a ținut companie în toată această încercare de a înțelege unde eram. Ne-am întors, căci drumul de fapt făcea la stânga și urcai puțin spre a ajunge la câțiva vulcani noroioși mărginiți de niște țevi; un peisaj post-industrialo-apocaliptic, numai bun de filmat al cincilea Mad Max. Deja foamea de la plecare ne striga pe nume, așa că am lăsat câine și fazan, spre a reveni la semnal și asfalt.
Primisem un mail la redacție, prin care ni se aducea la cunoștință că în weekend-ul 6-7 mai va avea loc prima ediție a evenimentului „Piața Artizanilor – Slow Food & Gourmet Hub Buzău” – „un concept inovator ce aduce consumatorii mai aproape de fermierii și producătorii locali de alimente din Geoparcul Global UNESCO Ținutul Buzăului”. Era în „comuna Berca, la intersecția drumurilor către Rătești și Joseni, în curtea de la Moara Veche”, practic pe drumul spre Vulcanii Noroioși.
A fost… dragoste la prima vedere. Încercam să fac poze, să filmez, cu mirosul de grătar în nări, cu sticlele de mied la o deschidere de capac distanță, cu brânzeturile și dulcețurile și mierea puse la degustat, cu sarmale de capră în oale și pâine cu coaja crocantă în coșuri, cu cârnați de Pleșcoi… bun, înțelegeți ideea. Ideea ar mai fi și că trebuie să aveți niște bănuți prin portofel, pentru că, mai ales dacă te duci cu copiii, vrei, nu vrei, oricum vrei.
Va mai fi o ediție în perioada 10-11 iunie, așa că toate informațiile, nu doar despre acest târg, ci despre tot ce oferă din punct de vedere turistic Buzăul, le găsiți pe aici:
– https://www.facebook.com/slowfoodbuzau
– https://www.facebook.com/tinutulbuzaului/?locale=ro_RO
– https://tinutulbuzaului.org/
Știți ce mi-a plăcut cel mai mult? Mi-au plăcut oamenii, cei care vindeau și cei care cumpărau, deopotrivă. Zâmbeau, vorbeau politicos, socializau. Simțeai, într-adevăr, că încetinești spre a savura, spre a te reconecta cu ceilalți. Iar brânza cu lavandă… Dumnezeule, e un semn că… Și povestea tânărului care vinde mied și miere neprihănită… Și a domnului cu livada de smochini, unde poți merge să culegi… Și vinul din mure… Și, și, și.
Am plecat spre Vulcani în așteptarea drumului. Ador drumul ăla cu atâta verde și atâtea pășuni pătate cu oi. Și-am strâns din dinți de ciudă că țara asta atât de frumoasă mai are copii care îți ies în cale și întind mâna să le dai câțiva bănuți, zdrențuroși și murdari. La numai câțiva kilometri oamenii dădeau 15 lei pe o sticlă de 330 ml, aici, de lângă vaci, copiii cerșeau. Rău mai e rânduită lumea. Știu, știu, încă o platitudine.
Câteva informații de pe cjbuzau.ro:
„Vulcanii Noroioși sunt grupați în patru areale: „La Fierbători”, Pâclele Mari, Pâclele Mici și Beciu.
Fierbătorile sunt situate în nordul localității Berca și reprezintă craterele cu o formă aproape circulară, care conțin noroi lichid. Gazele care ies la suprafață agită noroiul fiind dată impresia că acesta fierbe.
Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mari se află în partea centrală a depresiunii Berca pe un platou arid, de formă circulară, unde există numeroase aparate active de 2-3 m și fosile de 6-8 m, dezvoltate pe o suprafață de 22 ha. Aici predomină vulcanii care degajă noroi vâscos, care prezintă urme de petrol.
Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mici sunt ceva mai reduși ca înălțime și număr, excepție făcând partea centrală a platoului, unde se află un con proeminent, înalt, care are în partea superioară două cratere active de mari dimensiuni.
La Beciu, vulcanii sunt situați pe o suprafață restrânsă, în apropierea drumului Beciu-Arbanași, activitatea acestora constând mai mult în fierbători”.
Cum ia naștere acest fenomen? „Emanațiile de gaze din adâncul pământului împing apele subterane la suprafață iar acestea înmagazinează argilă din rocile pe care le întâlnesc în cale. Astfel se creează noroi care generează erupții permanente și care, în final, formează conuri și cratere de mici dimensiuni. Peisajul este întregit de „șănțulețe și viroage adânci, plăci poligonale de noroi uscat și eflorescențe de sare, dar și de o vegetație variată, instalată mai puțin pe pământurile rele și mai mult pe versanții platourilor” (prof. Mihai Mîncu).
Autoritățile județene nu spun însă nimic despre balaurii care păzesc vulcanii și despre care poți citi pe plăcuțele amplasate la intrarea în areal. Atenție așadar: nu faceți mizerie, nu smulgeți florile, nu fumați, căci veți fi luați în gheare și aruncați acolo de unde nu e cale de întoarcere. Cred că mulți dintre voi ați fost la Vulcani, așa că nu vă spun cine știe ce noutăți, dar pentru mine e de fiecare dată o călătorie într-un ținut selenaro-fantastic, plin cu bolboroselile Mamei Geea, subjugată, cu mințile pierdute, împunsă, încolțită, secătuită de proprii copii.
Frumos e Ținutul Buzăului! Frumoasă e Țara Vrancei! De-ar fi și…
Dar nu! De data asta, nu! Fără dar, fără însă. Vreau să rămân în minte doar cu binele și cu frumosul. Vreau să-mi imprim în suflet sâmbetele cu familia în natură și să-mi spun că vor ajunge și oamenii din urmă locurile. N-are cum altfel.
