Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

Alin George Moldoveanu s-a antrenat în a doua zi a anului


   Ziua de 2 ianuarie a fost una specială pentru campionul olimpic la tir sportiv, focșăneanul Alin George Moldoveanu. După ce a adus României prima medalie de aur la Olimpiada de la Londra, Alin s-a întors în sala de tir în care a descoperit tainele acestui sport. După ce a petrecut Revelionul în țară alături de prieteni, sportivul s-a întors la antrenamente și a făcut-o chiar în a doua zi a anului. El a deschis poarta Poligonului din Focșani, și-a schimbat costumația și a trecut la treabă. Era primul antrenament din 2013.
   Alin Moldoveanu este singurul sportiv care calcă Poligonul din Focșani în această perioadă, ceilalți sportivi de la CS Unirea Focșani fiind plecați într-un stagiu de pregătire. „Eu deschid Poligonul, eu îl închid. Å¢in la el și face parte din viața mea. Am emoții de fiecare dată când intru în Poligon deoarece aici am început tirul, dar în același timp și sentimente de bucurie. Este un lucru deosebit să revăd sala unde m-am pregătit”, a spus Alin Moldoveanu.  Despre performanța sa de la Olimpiadă a tot vorbit. „La Londra a fost cel mai frumos concurs la care am participat până acum. Am muncit 17 ani pentru această medalie și trebuie să treci peste multe impedimente pentru a ajunge aici deoarece trebuie să lupți încontinuu. Abia așteptam să mă întorc în Poligon”.
   Prima competiție din acest an la care va concura trăgătorul focșănean este un concurs programat la Munchen (Germania), la sfârșitul acestei luni. „În acest an nu avem Campionate Mondiale, care la tir sunt organizate din patru în patru ani, ci doar Europene, care sunt programate în februarie”, a spus campionul olimpic. Alin Moldoveanu a câștigat prima medalie de aur  pentru România la Jocurile Olimpice, după ce s-a impus în proba de pușcă aer comprimat 10 m, din cadrul competiției de tir.
   Bătălia pentru medalii a fost una extremă, la intrarea în finală primii patru concurenți fiind despărțiți de un singur punct (Niccolo Campriani a reușit și el să egaleze recordul olimpic deținut de chinezul Zhu Qinan de la JO de la Atena, din 2004). După locul 4 obținut la Beijing, când a ratat la un milimetru bronzul olimpic, Moldoveanu și-a luat revanșa. Românul a terminat finala cu 702,1 puncte, pe locurile următoare clasându-se italianul Niccolo Campriani, cu 701,5 puncte și indianul Narang Gagan, cu 701,1 puncte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?