Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Consiliul European s-a încheiat cu un EŞEC


   Summitul Consiliului European dedicat bugetului multianual al Uniunii Europene s-a încheiat vineri după-amiază, fără a se ajunge la un acord, anunță Președinția semestrială a Consiliului UE. Reuniunea șefilor de stat și de guvern din cele 27 de state membre UE începuse joi seara, la Bruxelles, fiind dedicată în principal bugetului multianual al Uniunii pentru perioada 2014-2020. „Åžefii de stat și de guvern s-au despărțit fără a ajunge la un acord”, afirmă o sursă oficială.
   Președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a apreciat vineri că va fi posibil să se ajungă la un acord pe tema bugetului UE la începutul anului 2013, încercând să minimizeze consecințele eșecului summitului organizat joi și vineri la Bruxelles. „Este posibil un acord la începutul anului 2013”, a spus Van Rompuy într-o conferință de presă, vorbind despre un „nivel suficient de convergență” între liderii celor 27 de state membre UE.
   Liderii europeni reluaseră vineri dimineață lucrările, după o serie de întrevederi bilaterale care au avut loc joi și au fost urmate de summit. Dar nu au reușit să depășească divergențele privind bugetul plurianual și distribuirea fondurilor. Premierul Marii Britanii, David Cameron, declara vineri dimineață că nu existau „progrese suficiente”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?