Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

GALERIE FOTO: Bărbatul urlător și-a scos din minți vecinii!


   Vasile C., de 49 de ani, din satul Șerbești, comuna Vidra, și-a adus la exasperare familia și vecinii, din pricina urletelor și înjurăturilor răcnite pe care le scoate atunci când se îmbată. El a fost amendat în mai multe rânduri pentru tulburarea liniștii publice, ba a mai fost dat și în judecată după ce, spun vecinii, într-un acces de furie, ar fi sărit cu cuțitul la niște vecini. Soția lui însă, deși recunoaște că este deseori nevoită să se ascundă prin porumb, împreună cu copiii, de frica lui, susține că nu toate reclamațiile au fost întemeiate. Ea spune că toate acestea se întâmplă din cauza afecțiunii psihice pe care o are Vasile, precum și din pricina unei dușmănii vechi, pe care i-ar purta-o rudele ce locuiesc în vecinătate. „Vasile ar trebui să meargă la doctor și să facă tratament, că s-ar liniști. Dar n-avem doctor de familie și nici bani pentru asta”, spune Mirela, soția omului.

   Scandal mare la Șerbești! Sătui de răcnetele și manifestările neortodoxe ale vecinului lor, care culmea, le mai este și rudă, sătenii ce locuiesc în jurul coșmeliei acestuia nu mai știu ce să facă și cui să se mai adreseze, ca să obțină un pic de liniște. Cu toate vizitele polițiștilor, cu toate amenzile și chemările prin tribunal, ei spun că Vasile nu s-a potolit, iar liniștea lor se duce pe apa sâmbetei ori de câte ori acesta se îmbată. 
   Didina Cuconoiu, una dintre vecinele răzvrătitului spune că acesta nu doar că răcnește cât îl țin plămânii, ci își mai arată, în mijlocul drumului, și…”dosul” dezgolit de pantaloni. „Nu s-a mai pomenit așa ceva! Nu există să lase lumea în pace! Când vine acasă, începe și răcnește încă din vârful dealului la noi, ne face curve, își bagă, își scoate, ne face ca la ușa cortului! Acum câteva zile a sărit cu cuțitul la nora mea și la un cetățean de aici din sat, a venit poliția, l-a dus la psihiatrie, dar i-au dat drumul de acolo, că dacă nu-i asigurat, n-are niciun ban, cine să-l țină internat? L-au dat în judecată, a zis că el recunoaște fapta, dar nu-și mai aduce aminte de ce i-a agresat! Ia amenzi, nu le plătește, iar noi rămânem cu scandalul! Se ia de lume pe stradă, face scandal la copiii care joacă mingea aici pe maidan, iese la ei cu toporul! Zice de noră-mea că i-a făcut, i-a dres! Nu se mai poate!”, a spus femeia.
   Mai mult, Didina susține că nici Mirela, nevasta omului și copiii lor nu o duc deloc pe roze când e Vasile acasă. „Dă cu toporul în pereții casei, sparge geamurile! Întrebați-o pe nevastă-sa de câte ori a dormit cu copiii prin porumb de frica lui! Trimite tot timpul copiii la cerut, la biserică, cea de 16 ani care a plecat de acasă a fost prinsă prin gara Focșani cerșind! Doar a avut toți copiii luați la protecția copilului, dar și-a făcut milă cineva de aici din sat de ei și a ajutat-o pe Mirela să-i ia înapoi! Este vai de viața lor!”, a mai spus Didina.
    Nora femeii este soră cu Mirela, nevasta scandalagiului, și cu atât mai mult Didinei îi este milă de copiii acestora, dar spune că pur și simplu nu mai poate suporta jignirile și răcnetele lui Vasile.

Amenzi de mii de lei pentru scandal, trai din patru alocații!

   Familia lui Vasile locuiește la o casă de cea a Didinei. O coșmelie dărăpănată din lut, cu două odăi minuscule, cu geamurile ușilor sparte, prin deschiderea cărora de văd hodrobele ce zac claie peste grămadă. În loc de gard, de câțiva stâlpi dinspre șosea, proprietarii locului au rezemat niște foi ruginite de tablă. Iar de jur împrejurul bătăturii, zeci de sârme, fiare, table, roți de bicicletă, cadre, tuburi, cauciucuri, jenți, tăvi găurite, șasiuri de roabă, țevi, grătare, printre care se ivesc încălțări desperecheate, zdrențe, genți, lemne, scânduri, cutii, oale … un adevărat Rai pentru maidanezii aciuați de peste tot și de nicăieri… În casă, nici frigider, nici aragaz, doar un televizor stricat, deci inutil. „Ce sa fac, el (Vasile – n.r.) are hobby să strângă fiare… Le tot adună, doar i-am zis de atâtea ori să le ducă ori să le pună-n ordine… Acu’ e plecat cu ziua, copiii sunt la școală și am zis să sap un pic terenul ăsta din față…”, ne-a întâmpinat Mirela. În jurul ei se învârtea tăcută, mezina familiei, în vârstă de patru ani, Mihaela.
   Deloc reticentă la vizita noastră, femeia ne-a invitat în bucătăria unde pe sobă, într-un soi de tingire neagră, fierbea de zor o mâncare păstoasă. Oftând, Mirela a început să-și spună păsul, recunoscând deschis traiul greu și apucăturile soțului ei. „El, când bea, vorbește foarte urât. Muncește cu ziua și sunt oameni care în loc să-i dea bani sau mâncare pe ziua de muncă, îi dă băutură… Și când vine beat începe de urlă. Nu bate copiii, în schimb face scandal, dă cu parul, cu pumnul, cu ce apucă în geamuri, de aia n-am geam la uși… Din cauză că zbiară la femei și le face curve, a luat bătaie zdravăn de la băieții sorei mele și soțul ei. Dar numai când e beat face așa, când e treaz e liniștit… Eu când îl văd așa, îmi iau copiii și plec din fața lui. Astă vară am dormit în porumb cu copiii, aici în grădină, să nu ne vadă… Dar să știți că face așa pentru că e bolnav… Nimeni nu ne înțelege, dar lui îi trebuie tratament. Și pentru că nu avem medic de familie, că nu primim ajutor social, nu se poate duce la doctor. Și chiar dacă se duce, îi dă tratament și cu ce să luăm rețeta? Am ajuns, după atâtea scandaluri, să avem de plătit amenzi pentru tulburarea liniștii publice de mii de lei, când noi trăim din patru alocații de stat și ce mai câștigăm cu ziua…”, spune Mirela.

Dușmănie de la câteva țevi…

   Mirela a povestit că soțul ei a început să aibă probleme psihice cu ani în urmă, după ce a fost „prins în foc la incendiul de la ISEH. Lucra acolo pe atunci, este frezor de meserie, și s-a speriat foarte tare. Ziua nu avea nimic, dar noaptea tot vedea oameni care vin spre el să-i facă rău. L-am dus la psihiatrie, a fost internat la Nifon, apoi la Iași. Pe vremea aceea stăteam în căminul ISEH, la Focșani”, spune Mirela. 
   O vreme, Vasile a primit indemnizație de handicap, dar pentru că nu s-a dus la revizuire, plata acesteia a încetat. Trei copii aveau pe atunci, iar ca să supraviețuiască, bărbatul ajunsese să caute sticle și borcane prin gunoaie, zice Mirela, ca să le vândă pentru câțiva bani. „Atunci ne-am hotărât să ne mutăm aici, în casa socrilor, care muriseră. Tot aici este și sora mea, e nora lui Didina. Era plin de gunoaie și i-am cerut ajutorul să cărăm din el, că noi nu aveam nici căruță, nici nimic. Ne-a ajutat, zicând că nu vrea plată pentru asta, nu vrea nimic. Iar la o lună și jumătate s-a răzgândit, a venit de-a luat ca plată, din curte, o balie, un lighean și niște țevi găsite prin gunoi… Și atunci a început el (Vasile – n.r.) să le facă de tot râsul, pe soră și pe cuscră. Și de atunci are ură pe ele și le tot vorbește urât, de s-a ajuns să îl reclame, să îl cheme la judecată… Și de mine au zis că cer mâncare, băutură, că cer de toate. C-aș fi bețivă notorie, că am sărit la soră-mea cu cuțitul, dar nu-i adevărat!”, explică Mirela.
   Ea spune că celor doi copii pe care-i are la școală a reușit să le asigure ce le trebuie și că dacă bărbatul ei ar avea parte de tratament și de un loc de muncă, situația lor ar fi cu totul alta.

„Îi trebuie tratament și serviciu”

   Este lesne de înțeles cam ce e în sufletul celor trei copii în vârstă de 15, 12 și 4 ani, care asistă la toate scandalurile tatălui, din calea căruia trebuie să se ascundă când îl apucă momentele de criză. Până și sărăcia în care trăiesc cu toții ar fi mai suportabilă, dacă aceste agresiuni n-ar avea loc. 
   Pe de o parte, copiii trebuie să suporte spaimele provocate de acesta, iar pe de alta, rușinea față de ceilalți săteni, din cauza apucăturilor neortodoxe ale părintelui lor. Cu toate greutățile, Mirela spune însă că n-are ce face și nu se îndură să-l părăsească pe Vasile. „Este bolnav și dacă cineva vrea să ne ajute, asta trebuie făcut, dus la medic și dat tratament. Și-i mai trebuie un servici, că așa n-ar mai bea. El a pățit și spaima cu focul și a mai avut și un accident grav, mergea cu căruța și l-a lovit un tir. E supărat pe sora mea, că i-a luat ce i-a luat din curte, numai cu ea are probleme. Nu pot să-l las, de muncit muncește cât poate, acum e la preotul din sat, ia 40 de lei la zi… „, spune Mirela.

„Este bolnav, săracu…”

   Cum se va rezolva conflictul din Șerbești, și dacă se va rezolva vreodată, este greu de spus. Chestiunea este, din câte se poate vedea, destul de delicată, iar lanțul slăbiciunilor în care este încătușat Vasile, mult prea rezistent… Mereu vor fi săteni care să-i dea băutură în loc de bani pentru munca prestată, sau el însuși va folosi eventualul câștig bănesc pentru băutură. Astfel, scandalurile se vor ține lanț, amenzile vor însuma tot mai mulți bani, copiii vor trăi cu tot mai multe spaime și lipsuri, etc., etc… Oamenii simpli pun, îndeobște, etichete. Iar autoritățile, specialiștii în asistență socială se pare că nu se obosesc să îndrume cumva bărbatul spre căi ce ar putea ameliora situația…
   Mai înțeleaptă decât toți e Carolina S., martora de 84 de ani la toată panarama. Așezată pe marginea șanțului din fața casei sale, alăturată de coșmelia lui Vasile, a pus, scurt, punctul pe I. Chiar dacă s-a trezit și ea cu bolovani aruncați prin curte – „a greșit, credea că-i Mirela la mine” –  chiar dacă și liniștea ei e tulburată de zbierătele indecente ale bărbatului, știe că altă rezolvare nu-i decât asta: „El trebuie dus la spital și tratat. Este bolnav săracu, asta este… face scandal când se îmbată, când îi trez nu-i auzi gura… Este bolnav, asta-i tot”.
   Să sperăm că tratamentul invocat prin înțelepciunea octogenarei nu-i va fi acordat, lui Vasile, de abia după ce crizele lui vor provoca, Doamne ferește, … ireparabilul.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?