De poți să râzi ca prostul când altul te repede
Åži hăhăind pe „sticlă” pe toți ajungi să-i cerți,
De nu mai crezi pe nimeni și nimeni nu te crede,
De n-ai întors vreodată coperta unei cărți
De nu eziți o clipă un rău să – nfăptuiești,
Åži -ți promovezi odrasla în posturi pe nedrept,
De-ți place în dreptate, cu ură să lovești,
Åži vrei să pari, în public, martir și înțelept,
De vinzi întreaga flotă și-ți sărăcești poporul,
Åži numai interesul îți este unic țel,
De ți-ai schimbat stăpânul și treci cu-nvingătorul,
Trădând, fără rușine, pe amândoi la fel;
De îți prezinți minciuna cu vorbă iscusită
Drept adevăr, să-nșele mulțimea oarbă, și,
Când toată născocirea în vânt e risipită,
Tu dând pe toți la dracu’, știi altele scorni,
De poți să tai la oameni, umila lor simbrie
Åži țara pe tarabă s-o vinzi la primul semn
Când multe generații plătind o datorie,
Doar tu să fii plătitul, găsești că-i drept și demn,
De -ți storci cu ochii-n lacrimi, și mintea ta, și nervii,
Îmbătrînit în rele, să pui iar biruri noi,
Ca sub nehotărâre, noi să trăim ca servii,
Când toți vor azi schimbare, doar tu strigi: Înapoi!,
De singur, în mulțime, te crezi cel mai semeț,
Åži-n fața Uniunii îngenunchezi slugarnic,
Pe prietenii de astăzi, privindu-i cu dispreț
Te faci că ții la dânșii, dar îi înșeli amarnic,
Dacă nu pierzi momentul, ca să mai faci un rău,
Zdrobind în fibra țării și ultimul atom
Vei fi iar Președinte cu tot folosul său,
Ales în fruntea noastră, dar niciodată OM.
Ionel Mony Constantin
