Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634
Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634

GALERIE FOTO: Păncenii au stins luminile


   Păncenii au participat sâmbătă seară, din nou, la „Ora Pământului”, cei mai mulți dintre ei alegând să stingă luminile din case sau din exterior, iar Primăria a renunțat la iluminatul public în intervalul orar 20.30-21.30.
   În acest timp, elevii liceelor „Al. I. Cuza” și „Ioan Slavici”, membri ai Clubului „Ecomed”, însoțiți de profesori, au participat la manifestările organizate în Parcul Central, pe esplanada din fața Magazinului Universal. Aici, ei au aprins lumânări, cu ajutorul cărora au scris „Stingem lumina” și numele orașului, după care au asistat la un program artistic susținut de actuali și foști elevi ai Liceului Tehnologic.
Din cauza cerului înnorat, observațiile astronomice care ar fi trebuit să se desfășoare cu ajutorul telescopului electronic nu au mai avut loc. În schimb, elevii au putut vedea stelele, cu ajutorul unui program instalat pe un laptop.
   Pe tot parcursul desfășurării manifestărilor dedicate „Orei Pământului”, ordinea publică a fost asigurată de echipaje ale Poliției, care au patrulat pe străzile orașului.
   Aceasta este a cincea participare consecutivă a comunității la campania derulată la nivel național cu scopul de a sensibiliza populația față de problema dioxidului de carbon degajat în atmosferă, în urma consumului nejustificat de energie electrică. Datorită preocupărilor administrației în acest domeniu în 2011, orașul Panciu a fost declarat oraș oficial Ora Pământului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?