Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

Cum slăbim cu ajutorul zerului?


Zerul nu arată foarte bine din punct de vedere estetic, astfel încât nu ne atrage mai deloc și nu suntem încântați dacă ar trebui să-l degustăm. Cu toate acestea, gustul lui, ușor acrișor, nu este deranjant sau imposibil de digerat. În plus, sportivii și nutriționiștii experți în diete se bazează pe acest produs, garantând chiar pentru efectele lui miraculoase. Zerul este indicat atât ca și ingredient de bază al unei cure de slăbire, cât și ca băutură răcoritoare pentru oamenii activi și dinamici, care ține de sete și care conține substanțele nutritive necesare organismului. 
 
Ce este zerul?
Asemenator untului, zerul este un produs extras din prelucrarea laptelui. În acest sens există două feluri: zerul dulceag și cel acru. Primul reiese din laptele în care se adaugă cheag pentru a se îngroșa, astfel formându-se brânza. Cel de-al doilea fel – zerul acru – se obține atunci când laptele se prelucrează și este tratat cu bacteriile lactice în vederea producției de brânzeturi. Cu alte cuvinte, zerul este acel lichid care rămâne după ce laptele se îngroașă și devine brânză. Zerul pur are o culoare verzuie sau uneori gălbuie, este transparent, iar ca și consitență, este asemănător apei. În afară de acest lucru, trebuie să știm că se strică extrem de repede, de regulă chiar după două ore. De aceea, atunci când îl găsim în magazin, zerul este de fapt o băutură pasteurizată sau poate fi comercializat sub formă de praf. Atât lichidul cât și praful dețin multe vitamine și proteine, fiind astfel foarte sănătoase.

Dieta pe bază de zer
Comparativ cu laptele, zerul are un avantaj foarte mare: este sărac în calorii și grăsimi. Conținutul de grăsimi este de aproximativ 0,2 % și 25 calorii / 100 g. În același timp, acesta deține toate celelalte substanțe nutritive pe care le are și laptele: vitamina B, potasiu, calciu, fier și oligoelemente. Zerul conține relativ puține proteine, însă foarte va-loroase. Acestea au grijă de o bună dezvoltare a musculaturii. De asemenea, în cazul unei diete pe bază de zer, grăsimea este cea care se arde cu ajutorul acestor substanțe și nu propriile proteine sau țesuturi ale mușchilor. Zerul din comerț se poate găsi și cu diverse gusturi (căpșuni, banane, zmeură, etc.), iar acasă poate fi preparat precum shake-ul.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?