Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

Camilla Parker-Bowles: Soţia lui William nu poate avea copii


Ducesa Catherine, soția prințului William al Marii Britanii, ar fi suferit recent o pierdere de sarcină. Potrivit unor surse, prințul William nu era alături de Catherine atunci când ea a pierdut sarcina. Potrivit altor zvonuri apărute în luna mai, Camilla Parker-Bowles, soacra lui Catherine, le-ar fi spus unor prieteni apropiați că tânăra mireasă nu poate avea copii, potrivit tabloidului american Globe, citat de showbizspy.com. „Anumite complicații medicale din adolescența lui Kate repre-zintă un veritabil avertisment în ceea ce privește posibilitatea ei de a avea copii”, au declarat surse apropiate din anturajul Camillei Parker-Bowles. Atât William, în vârstă de 29 de ani, cât și tatăl său, prințul Charles, s-au născut la scurt timp după ce părinții lor s-au căsătorit, iar ac-        tualul cuplu regal Kate-William se află deja sub o presiune uriașă exercitată de opinia publică, ce dorește ca ei să aibă cât mai repede un moștenitor. „Dacă ea (Kate, n.r.) nu va rămâne însărcinată în următoarele nouă luni, va sfida o tradiție britanică veche de 200 de ani”, a declarat Andrew Morton, un reputat biograf al familiei regale britanice. Kate Middleton, în vârstă de 29 de ani, o femeie fără titlu nobi-liar, s-a căsătorit cu prințul William – al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii – în aprilie, după o relație care a durat nouă ani. În prezent, oficial, ea este cunoscută drept Catherine, ducesa de Cambridge.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?