Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

Ultimul film din franciza „Harry Potter” a depăşit pragul încasărilor de 1 miliard de dolari


Lungmetrajul „Harry Potter și Talismanele Morții: Partea 2”, ultimul film din această franciză cinematografică, a intrat în clubul select al „filmelor miliardare”, care au obținut încasări de peste 1 miliard de dolari pe plan mondial. Reprezentanții distribuitorului Warner Bros. au declarat, duminică, faptul că ultimul film din franciza „Harry Potter” a depășit acest celebrul prag de 1 miliard de dolari, obținând încasări de 1,008 miliarde de dolari pe plan mondial, ocupând locul al optulea în topul filmelor cu cele mai mari încasări din istorie, informează accesshollywood.com. Potrivit Warner Bross, „Harry Potter și Talismanele Morții: Partea 2” va depăși în curând filmul clasat pe poziția a șaptea în acest top, animația „Alice în Å¢ara Minunilor” (1,024 miliarde de dolari), dar și pe cel clasat pe locul al șaselea, „Pirații din Caraibe: Pe ape și mai tulburi”, care este filmul cu cele mai mari încasări din acest an (1,032 miliarde de dolari). „Harry Potter și Talismanele Morții: Partea 2” este primul film din franciza „Harry Potter” care trece de pragul încasărilor de 1 miliard de dolari. Precedentul record de încasări stabilit de un film din această franciză era de 974,8 milioane de dolari și aparținea primului film din serie, „Harry Potter și Piatra Filozofală”, lansat pe marile ecrane în 2001.
În capitolul final din seria „Harry Potter”, tensiunea urcă la cote nebănuite, culminând cu bătălia epică dintre Harry Potter și cel mai mare dușman, Lordul Cap-de-mort. Lunga călătorie ia sfârșit cu dramatica încleștare între bine și rău. După ce au distrus un Horcrux și au aflat semnificația magicelor Talismane ale Morții, Harry, Ron și Hermione continuă căutarea celorlalte Horcruxuri, pentru a avea o șansă de a-l distruge pe Cap-de-mort. Însă, spre ghinionul lor, maleficul personaj reușește să pună mâna pe Bagheta de Soc și acum vrea cu orice preț să atace Åžcoala Hogwarts și să pună stăpânire pe cele două lumi. „Harry Potter și Talismanele Morții – Partea 2”, ultimul film al fenomenului mondial ce are la bază romanele lui J. K. Rowling, este și cel mai spectaculos de până în prezent, oferind pentru prima oară spectatorilor o experiență cinematografică unică, datorată înaltei tehnologii 3D și IMAX 3D. Filmul este adus pe marile ecrane românești de MediaPro Distribution. Primele trei poziții în topul filmelor cu cele mai mari încasări din toate timpurile sunt ocupate de lungmetrajele „Avatar” (2,7 miliarde de dolari), „Titanic” (1,8 miliarde de dolari) și „Stăpânul inelelor: Întoarcerea regelui” (1,11 miliarde de dolari).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?