„Nu vă adunați comori pe pămînt, unde molia și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură. Ci adunați-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă și nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta. Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cît mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui mamona”.
„De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mînca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decît hrana și trupul decît îmbrăcămintea? Priviți la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitnițe, și Tatăl vostru Cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai presus decît ele? Åži cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiți? Luați seama la crinii cîmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Åži vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia. Iar dacă iarba cîmpului, care astăzi este și mîine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puțin cre-dincioșilor? Deci, nu duceți grijă, spunînd: Ce vom mînca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; știe doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveți nevoie de ele. Căutați mai întîi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiți de ziua de mîine, căci ziua de mîine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.”(Matei 6,19-34) Există mai multe feluri de griji: unele sunt numite mîntuitoare, altele sunt numite ale trupului, altele ale minții și tot așa. Prin urmare, trebuie să ne îngrijim să biruim grijile lumești cu încrederea în Dumnezeu și în bunătatea Lui, făcîndu-ne datoria, pentru că dacă nu-ți faci datoria, grijile se înmulțesc și îngrijorarea crește. Dar există și o grijă pentru a deveni bun, o grijă pentru împlinirea voii lui Dumnezeu, grija de a trăi corect, grija de a face ceea ce ești dator să faci. Există și griji mîntuitoare, griji care te ridică, te angajează în viața sfîntă, grija de a-ți împlini datoriile pe care le ai prin situația în care te găsești. De exemplu, cineva care are familie, grija de copii, de a-i crește, de a-i educa frumos și bine, grija de a le da o înzestrare spirituală care să-i păzească de necazurile vieții, pentru că necazurile vieții vin de pe urma păcatelor. Ceea ce vrea Dumnezeu cu noi este ca în fiecare zi să trăim o viață frumoasă și liniștită, o viață din care să lipsească îngrijorarea pentru lucruri pămîntești, dar în care să se facă vădită grija de a-I sluji Lui și de a-I face voia Lui. În felul acesta omul este angajat spre bine și nu este asuprit de rău. „Să nu ne îngrijim pentru ziua de mine” s-ar putea înțelege astfel: să nu ne îngrijorăm pentru ziua de mîine, dar să ne facem datoria în ziua de azi. Dacă ne facem datoria în ziua prezentă, ziua de mîine este rezolvată cu problemele care le-ar aduce dacă nu ne-am împlini datoria în ziua de astăzi. Bineînțeles că toate acestea le avem în vedere cu gîndul la Dumnezeu, care l-a făcut pe om și cu posibilitatea de a se îngriji. Åži chiar și cu posibilitatea de a se îngrijora. Dar Domnul Hristos vrea să-l despovăreze pe om de îngrijorarea păgubitoare și să-l angajeze cu grija mîntuitoare”, spunea părintele Teofil. Nu trebuie să ne lăsăm biruiți de rău, ci să biruim răul cu binele. Cel ce se smerește va fi înălțat, cel ce se înalță va fi smerit. Sfîntul Apostol Pavel spune: „Ori de mîncați, ori de beți, ori altceva de faceți, toate spre mărirea lui Dumnezeu să le faceți” (I Cor. 10, 31). Mîntuitorul Hristos a zis: „lasă acum să împli-nim toată dreptatea” (Mt. 3, 15). „De nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decît a cărturarilor și a fariseilor, nu veți intra în împărăția lui Dumnezeu” (Mt. 5, 20). „Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Åži dea sufletul Său preț de răscumpărare pentru mulți” (Mt. 20, 28). „Cel ce vrea să vină după mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie” (Mt. 16, 24).
Åžtefan cel Mare, apărătorul creștinătății!
Sfînta noastră Biserică prăznuiește mâine pe Binecredinciosul voievod Åžtefan cel Mare și Sfînt. Acesta era fiul lui Bogdan al II-lea și nepotul unui alt mare și luminat voievod al neamului, Alexandru cel Bun și Drept. A domnit între anii 1457-1504. La vremea cînd, pe cîmpul de la Direptate, Moldova l-a ales domn, Åžtefan Vodă avea cam două-zeci de ani. Dar cu toată tinerețea, domnitorul s-a arătat vrednic de fapte și acțiuni ce au consolidat pu-terea Å¢ării Moldovei, amenințată de mulți dușmani hrăpăreți dinafara hotarelor ei. Åžtefan cel Mare a fost apărătorul creștinătății. În paginile de aur ale istoriei noastre de veacuri sunt înscrise victorii de mare răsunet ca cele de la Baia din 1467, de la Lipnic din 1470, din Codrul Cosminului de la 1497 etc., care au punctat domnia plină de izbînzi a acestui mare Voievod al Moldovei. Însă cele mai crunte au fost războaiele purtate cu oștile otomane. Åžtefan cel Mare a izbîndit în 34 din cele 36 de războaie, purtate de-a lungul glorioasei și zbuciumatei sale domnii, ajungînd să se bucure de faima de bun gospodar al țării, iubitor și ocrotitor al artelor și culturii și ctitor de bise-rici și mănăstiri. Între anii 1466-1469 din îndemnul domniei sale s-a înălțat mănăstirea Putna, ajunsă mai apoi necropolă voievodală și loc de pelerinaj pentru urmașii porniți în lupta pentru libertatea și independența „Å¢ării Moldovei”, precum și multe alte mă-năstiri și biserici.
