Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613
Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613

O nouă dramă în fotbalul românesc


Andrei Mutulescu, fost fotbalist al formațiilor FC Națio-nal, FC Snagov, UTA, FC Tiraspol, FCM Târgoviște și Farul, a murit luni pe un teren sintetic din București, în timp ce juca alături de un grup de prieteni. Mutulescu a suferit un stop cardio-respirator care  i-a fost fatal, în ciuda eforturilor medicilor ambulanței, care au încercat manevre de resuscitare mai bine de o oră și jumătate. Fotbalistul s-a mai aflat la un pas de moarte pe 15 februarie, în timpul unui meci disputat la Berceni, între Juventus București, formație la care se afla în probe și Săgeata Năvodari. În minutul 70, Mutulescu s-a prăbușit din senin, la fel cum s-a întâmplat și luni, însă prezența de spirit a celor prezenți la acel meci a fost salvatoare. Președintele Marian Rusen a rememorat ieri acele clipe de coșmar: „Am intrat cu mașina mea pe teren, l-am urcat pe bancheta din spate și am pornit în trombă spre București în întâm-pinarea ambulanței. Când am ajuns aproape de centură am văzut luminile și am întors mașina de-a curmezișul drumului pentru a bloca ambulanța. Cred că acele câteva minute au fost vitale. Îmi pare nespus de rău pentru acest băiat extrem de talentat. Eram înțeleși pentru a semna un contract, lipsea doar viza medicală. Chiar acum câteva zile am vorbit din nou cu el și îmi spunea că este nerăbdător să joace pentru Juventus. I-am spus că nu e nicio problemă, dar să vină cu viza medicală pentru că altfel nu se poate”, a povestit președintele clubului Juventus București. „Am efectuat manevre de resuscitare avansate. Pacientul a fost ventilat mecanic. I s-a administrat medicația corespunzătoare, șocuri electrice externe. Din păcate, în ciuda eforturilor noastre cu o durată de peste o oră și jumătate, rezultatul nu a fost pornirea inimii”, a explicat medicul Iancu Florența.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?