Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Alunecarea de teren îi izolează pe locuitorii din Motnău


Alunecarea de teren din satul Motnău care a rupt drumul comunal de la intrarea din localitate tinde să ia proporții odată cu venirea ploilor. Iulian Strâmbei, viceprimarul comunei Dumitrești, a spus că miile de tone de pământ continuă să alunece, dar într-un ritm încetinit. El a avertizat că, de luni, odată cu ploile de primăvară, drumul se va rupe de tot deoarece apa se va infiltra în sol și va aluneca precum zăpada de pe casă. „Am făcut tot ce se putea din punctul nostru de vedere. Am pus ba-last ca să asigurăm acces pentru salvare, pompieri și alte urgențe. Pericolul vine de luni de când vor începe ploile. Dacă acum pământul alunecă la vale mai greu deoarece s-a mai uscat și apa s-a retras, odată cu ploile de luni anunțate de meteorologi, falia cu pricina va aluneca precum zăpada de pe casă. Așteptăm acea comisie de la nivel de județ pentru a stabili măsurile de intervenție, care nu vor fi simple”, a spus Iulian Strâmbei, viceprimarul comunei Dumitrești.
Reamintim că o mie de localnici din satul Motnău, comuna Dumitrești, sunt la un pas să rămână izolați complet. Acest lucru se datorează unei alunecări de teren care a rupt drumul comunal de la intrare din sat. Din cauza apei care   s-a infiltrat în sol, șoseaua s-a lăsat mai bine de o jumătate de metru, iar valurile de pământ au dus spre albia râului calea de acces până la doi metri. Tot din cauza acestei alunecări de teren fără precedent care are loc în satul Motnău, s-a rupt conducta de apă care alimentează toată comuna Dumitrești, dar și satul cu pricina. Elevii care fac naveta cu microbuzul școlar sunt aproape în imposibilitatea de a mai ajunge la cursuri. Alunecarea de teren va afecta garajul și magazia lui Alexandru Pioară, care locuiește în imediata apropiere. În altă ordine de idei, în satul Trestia, o altă alunecare de teren a afectat mai multe anexe gospodărești ale familiilor Vasile și Radu Åželaru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?