Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Copiii cu media la purtare sub 8 vor pierde alocaţia


Alocația pentru sprijinul familiei va fi sistată până la sfârșitul anului în cazul familiilor ai căror copii au la școală media la purtare sub 8, conform unei hotărâri de guvern adoptate, ieri, la inițiativa Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, cu privire la normele metodologice de aplicare a Legii privind alocația pentru susținerea familiei.
„Esența într-o societate este legată în mod clar de educație. Pentru a avea cetățeni responsabili, este necesar a avea elevi care participă la actul de educație. Am prevăzut în mod foarte clar că orice venit de susținere a familiei va fi corelat cu participarea copiilor la școală. Avem prevederi foarte clare legate de modul de parti-cipare a elevilor la actul educațional. Am mers cu măsuri extrem de corecte, astfel încât să stimulăm interesul familiilor de a-și trimite copiii la școală”, a declarat ministrul Ioan Nelu Botiș, la finalul șe-dinței de guvern.

Camera Deputaților a aprobat pe 20 decembrie 2010 proiectul de lege privind alocația pentru susținerea familiei, adoptat pe articole săptămâna trecută. Legea prevede scăderea cuantumului alocațiilor suplimentare pentru familiile cu mai mulți copii sau monoparentale.
Astfel, proiectul de lege a redus de la 470 de lei la 370 de lei limita maximă a veniturilor pe persoană ale membrilor fa-miliei pentru acordarea acestei alocații pentru copii, care va fi acordată diferențiat în funcție de veniturile membrilor familiei și al numărului de copii.

Pentru o familie al cărei venit mediu lunar este mai mic de 200 de lei, cuantumul lunar al alocației va fi de 30 de lei pentru familiile cu un copil, 60 de lei pentru familiile cu doi copii, de 90 de lei pentru familiile cu trei copii și de 120 de lei pentru familiile cu mai mult de patru copii. În cazul în care venitul mediu lunar este cuprins între 201 lei și 370 de lei, alocația va fi cuprinsă între 25 de lei și 100 de lei, în funcție de numărul de copii existent în aceste familii. Alocația pentru familiile monoparentale va varia între 50 de lei și 200 de lei în funcție de numărul de copii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?