Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Vrancea realizează doar 1,2% din economia României


Vrancea mai înseamnă doar 1% din economia românească după doi ani de guvernare pedelistă. Din puterea agenților economici se „hrănește” statul care încasează impozite, taxe. Numărul societăților reprezintă un indicator pentru bunăstarea financiară a județului.

Analiza numărului firmelor active de la Oficiul Registrului Comerțului arată că, în total, economia vrânceană înseamnă 10.634 de agenți economici, adică 1,2% din numărul total de comercianți din România. Defalcat pe categorii, 4.032 sunt persoane fizice autorizate și 6.602 au statut de persoană juridică.
Căderea economiei din ultimii ani s-a regăsit în creșterea numărului de falimente și de radieri. Doar în 2010, nu mai puțin de 509 firme au dat faliment, potrivit ONRC. Cele mai multe firme au fost declarate falimentare în luna ianuarie când au fost constatate 94 de cazuri. În luna decembrie a fost declarat falimentul pentru 59 firme.
Cele mai multe falimente, potrivit situației ONRC, au fost declarate pentru firmele care se ocupă de comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor, a bunurilor personale și de uz gospodăresc. Pe locurile următoare în topul falimentelor se află firmele de construcții și cele din industria prelucrătoare.
Criza economică și deciziile proaste ale guvernanților au dus, în perioada ianuarie – noiembrie, la radierea a nu mai puțin de 1.814 de societăți comerciale, cu 181% mai mult față de perioada similară a anului 2009.
În această statistică sunt incluse radierile din Registrul Comerțului din cauza ne-exercitării dreptului de opțiune în una din formele prevăzute de OUG 44 din 2008. Pentru a scăpa de impozite, micii întreprinzători s-au    orientat către alte forme de organizare, respectiv persoane fizice autorizate și întreprinderi individuale.
Nici perspectivele nu sunt îmbucurătoare pentru economia din județ. O situație a ONRC arată că, până la sfârșitul lunii noiembrie 2010, au fost înregistrate 1.779 înmatriculări, din care mai mult de jumătate, 927, au fost pentru persoane fizice autorizate.

45.600 salariați susțin economia vrânceană

Economia județului se sprijină în prezent pe mai puțin de 50 de mii de sala-riați din mediul privat. În județ mai sunt câteva mii de firme care produc și rea-lizează venituri lună de lună. Potrivit ITM, în prezent în Vrancea există 45.600 contracte de muncă active. „La ITM se regăsesc doar contractele de muncă înregistrate în județ. Mai sunt societăți care au sediile în alte județe și desfășoară acti-vități în Vrancea sau funcționează prin partene-riat public-privat și nu sunt obligate să depună decla-rații la noi”, ne-a declarat Mircea Moise, purtătorul de cuvânt al ITM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?