Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634
Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634

Moţiunea de cenzură, prezentată în Parlament


Moțiunea de cenzură inițiată de PSD+PC și PNL și intitulată „Moțiunea României majoritare, moțiune populară” va fi prezentată miercuri în plenul reunit al Parlamentului, urmând ca textul să fie dezbătut și votat pe 27 octombrie.
Cei 209 semnatari ai moțiunii consideră că actualul Guvern trebuie să plece din cel puțin 10 motive, enumerând, printre altele, nerespectarea Programului de guvernare aprobat de Parlament, la învestitură, în decembrie 2009, sau declanșarea unui „veritabil război economic împotriva românilor, început cu un atac devastator împotriva mediului privat, împotriva acelor oameni care produc valoare adăugată în societatea românească, ce vor să muncească mai bine, pentru a câștiga mai bine, pentru a putea trăi mai bine”.
De asemenea, semnatarii mai precizează între motive faptul că la învestire Guvernul Boc a anunțat o serie de măsuri necesare susținerii mediului de afaceri și niciuna nu s-a pus în practică, iar politica haotică și fiscalitatea excesivă impuse de guvernarea Băsescu-Udrea-Boc-Anastase adâncesc și mai mult criza, România fiind singura țară din Estul Europei cu cădere economică de 1,7 – 1,9% în 2010.
Social-democrații, conservatorii și liberalii mai susțin că România este condusă în prezent, în timpul unei grave crize economice mondiale, de o grupare de persoane lipsite de orice competență, caracterizate de oportunism și unite de un singur obiectiv: menținerea cu orice preț la putere, în scopul utilizării resurselor publice pentru satisfacerea intereselor clientelei politice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?