Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Guvernul taie din salariile profesorilor şi din investiţii


Guvernul va diminua substanțial fondurile bugetelor locale din TVA, tăind la jumătate alocațiile pentru lucrări de infrastructură și baze sportive, dar reducând și banii pentru salarii din învățământ și ajutoare sociale, și va reduce cu 50% și volumul creditelor pentru înființarea locurilor de muncă.
Fondurile totale care vor fi alocate anul viitor bugetelor locale din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată vor fi limitate la 13,7 miliarde lei, în scădere de la bugetul total de 17 miliarde lei acordat pentru 2010, conform proiectului bugetului de stat pentru 2011.

Sumele alocate pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București vor scădea de la 11,5 miliarde lei, în 2010, la 8,8 miliarde lei, în 2011, fiind afectate atât alocațiile pentru finanțarea cheltuielilor cu salariile și contribuțiile aferente din instituțiile de învățământ preuniversitar de stat (tăiate de la 9,6 miliarde lei la 7 miliarde lei), cât și sumele reprezentând ajutorul social și ajutorul pentru încălzirea locuinței (diminute de la 844,6 milioane lei la 791,6 milioane lei).

Bugetul destinat finanțării Programului de dezvoltare a infrastructurii și a unor baze sportive din mediul rural va fi redus la jumătate, de la 813,5 milioane lei la 440,3 milioane lei. Fondurile prevăzute în proiectul de buget pentru anul viitor sunt comparate cu alocațiile stabilite la începutul acestui an în bugetul pentru 2010.

În luna august, la rectificarea bugetară, Guvernul a diminuat cu 1,2 miliarde lei sumele alocate pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivel local și cu 388,5 milioane lei bugetul destinat lucrărilor de infrastructură și baze sportive.

Proiectul de buget pentru 2011 indică totodată reducerea la jumătate a volumului total de credite care pot fi contractate, în condiții avantajoase, de către întreprinzători care înființează noi locuri de muncă prin întreprinderi mici și mijlocii. Bugetul total alocat acestui program va fi diminuat anul viitor de la 20,6 milioane lei, în 2010, la 10 milioane lei, cuantumul maxim al creditului care poate fi acordat unui beneficiar fiind menținută la 1,5 milioane lei.

Legea în vigoare prevede că, pentru crearea de noi locuri de muncă prin înființarea și dezvoltarea de întreprinderi mici și mijlocii, de unități cooperatiste și asociații familiale, pot fi acordate pentru investiții credite din bugetul asigurărilor pentru șomaj, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, inclusiv perioada de grație de maximum 6 luni, cu o dobândă de 50% din taxa oficială a scontului stabilită de Banca Națională a României.

Suma totală care poate fi utilizată pentru acordarea de credite și cuantumul maxim al creditului sunt stabilite anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?