Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Iliescu: Palatul Cotroceni, o închisoare în care preşedintele stă izolat de lume


Fostul șef al statului Ion Iliescu a declarat, joi, într-o conferință de presă la Ploiești, că în mandatele de președinte ale lui Traian Băsescu Președinția a devenit „o instituție moartă, o închisoare în care președintele stă izolat de lume”.
Iliescu a spus că în perioada în care el era președinte Palatul Cotroceni era „o instituție deschisă” și „vie”, unde erau organizate spectacole și aveau loc diverse reuniuni și ceremonii.
„Pe vremea mea Cotroceniul era o instituție deschisă. Organizam lunar, uneori chiar de mai multe ori pe lună, spectacole, veneau artiști de frunte ai țării, erau reuniuni, patronatele organizau acolo ceremonii anuale. Era o instituție vie, a devenit o instituție moartă, o închisoare în care președintele stă izolat de lume. Nu mai intră nimeni în Cotroceni decât adepții lui”, a afirmat Ion Iliescu.
Întrebat ce are de reproșat actualului președinte, Ion Iliescu a spus că Traian Băsescu „încalcă Constituția, nu-și îndeplinește obligațiile constituționale fundamentale de șef al statului, și nu de șef al Guvernului și de protector al Guvernului existent”.
Iliescu a mai spus că Traian Băsescu trebuie să fie președinte al românilor, trebuie să fie deschis către toate forțele politice, să cultive dialogul politic, să asculte și guvernarea, dar și opoziția.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?