Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Directorii de şcoli, chemaţi să ridice manualele şcolare


Oficialii din cadrul Inspectora-tului Åžcolar Județean (ISJ) Vrancea au intrat, ieri, în posesia ultimelor manuale școlare, destinate anului școlar 2010 – 2011. Manualele au fost depozitate la subsolul instituției vrâncene în așteptarea directorilor de școli, care sunt invitați să vină la sediul ISJ pentru a le prelua și a le distribui elevilor, încă din primele zile ale noului an școlar. 
Potrivit reprezentanților ISJ Vrancea, toate manualele pentru elevii de clasa I sunt noi. Cât privește ma-nualele destinate elevilor de clasele II-X, acestea au fost primite și ele în proporție de sută la sută, potrivit comenzii, însă nu vor ajunge pentru absolut toți elevii, așa că vor fi completate cu manuale utilizate în anii precedenți, în așa fel încât niciun elev să nu ducă lipsă de material didactic.
Nici elevii romi nu au fost uitați. Manualele de limbă romani au ajuns la ISJ Vrancea și urmează a fi preluate în cel mai scurt timp de către directorii de școli din județ, ce administrează unități de învățământ unde majoritari sunt elevii de etnie romă.
Anul acesta, comanda de manuale școlare a fost asigurată de peste 20 de edituri. Asta pentru că, potri-vit reglementărilor în vigoare din domeniul educațional, fiecare cadru didactic în parte a avut posibilitatea să aleagă manualul lansat de o anumită editură, în funcție de specializarea clasei la care predă, dar și de bagajul informațional pe care manualul îl conține.

***
Cât privește rechizitele școlare, acestea nu vor fi distribuite elevilor în primele zile de școală. Reprezentanții ISJ Vrancea au reușit finalizarea documentațiilor, care de altfel au fost postate pe site-ul SEAP, iar în termen de cinci zile urmează a fi organizată licitația în vederea stabilirii firmei câștigătoare care va distribui rechizitele școlare. Acestea vor fi în ghiozdanele elevilor sărmani cel mai probabil până la finele lunii septembrie, așa cum de altfel s-a întâmplat la fiecare început de an școlar. „Au venit manualele în proporție de 95% și așteptăm ca în cursul zilei de astăzi (n.r. – ieri), să vină și ultimul transport. Se așteaptă un asalt la depozitul de manuale. Așteptăm să se facă și licitația la rechizitele școlare, pentru ca până la sfârșitul lunii septembrie elevii să fie puși în posesia acestora”, a declarat Maricica Gheorghiță, reprezentant al Inspectoratului Åžcolar Județean Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?