Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633

Control ISJ la Şcolile din lista neagră


O echipă de la Inspectoratul Åžcolar Județean (ISJ) va verifica cele 12 unități de învățământ din județ care au nevoie urgentă de finanțare. Astfel, în capul listei se află Åžcoala din Dumbrăveni, unde toate sălile de clasă sunt afectate de lucrări de consolidare. Elevii Åžcolii cu clasele I – VIII „Duiliu Zamfirescu” din Dumbrăveni riscă să nu aibă unde învăța la toamnă, unitatea de învățământ fiind în proces de reabilitare iar din lipsă de fonduri, constructorul nu mai poate finaliza lucrarea. Reabilitarea unității de învățământ a debutat încă din 2008, când Ministerul Educației a alocat suma de 400 mii lei pentru efectuarea studiului de fezabilitate. La un an după întocmirea proiectului s-a început și lucrarea. La acea vreme, a fost virată, prin Primăria Dumbrăveni, suma de 200 de mii lei. Licitația pentru desemnarea constructorului a fost organizată de asemenea de Primăria Dumbrăveni, iar câștigătoare a fost o firmă vrânceană. Lucrările de consolidare s-au desfășurat, conform planului, până la mijlocul lunii martie, anul acesta. Constructorul a stagnat lucrările din lipsă de bani și pentru că efectuase deja lucrări în avans.
Probleme sunt și la școala din Mera unde elevii pot participa la cursuri dar, atunci când plouă, sunt 15 locuri prin care apa se scurge în sălile de clasă și pe holuri. La Åžcoala Răchitosu, din comuna Andreiașu, lucrările de reabilitare nu sunt fina-lizate și din acest motiv, o clasă învață în sediul primăriei. La Åžcolile din satele Cerbu și Măgura, din comuna Jitia, la școala din Petreanu, comuna Poiana Cristei, la școala din satul Voetin și Sihlea, din comuna Sihlea, lucrările de reabilitare nu sunt finalizate.

***
O situație la fel de dificilă este și la școala din satul Lespezi, din comuna Homocea. În această unitate de învățământ nu se pot ține cursuri, iar ca soluție de avarie se poate învăța în căminul cultural și în grădiniță. La grădinița din Ploscuțeni, lucrările de reabilitare nu sunt finalizate și din acest motiv, din cele cinci grupe de copii, una nu are sală de clasă. La Adjud, la Grădinița 4, este o situație și mai specială. Dat fiind că lucrările de reabilitare nu sunt finalizate, se învață în șase grupe suprapopulate, în sensul că în clasă sunt mai bine de 35 de copii iar două grupe învață în două clădiri improprii din cadrul Åžcolii 1 Adjud.
Cu toate că au fost făcute numeroase demersuri către minister, până la acest moment nu a fost alocat niciun leuț. „De luni, o echipă din cadrul ISJ va merge în toate cele 12 unități de învățământ pentru a vedea care este situația reală la fața locului. Ne vom consulta cu privire la soluțiile pe care le putem aplica în așa fel încât în localitățile în cauză, școala să se deschidă pe 13 septembrie în condiții cât de cât normale. Le voi cere celor din echipa de control să facă și poze în așa fel încât să nu mai existe niciun fel de dubii și să știm exact unde ne aflăm la acest moment. Mă gândesc la faptul că și directorii unităților în cauză au făcut demersuri la nivel local pentru a găsi și alte soluții. Vom ști exact după ce fiecare unitate va fi luată la bani mărunți”, a declarat Stan Rogoz, inspector general în cadrul ISJ Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?