Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

România, invitat permanent la Veneţia


România ar putea avea un stand permanent la Carnavalul de la Veneția, a declarat pentru Radio România Actualități ministrul pentru IMM-uri, turism și profesii liberale Ovidiu Silaghi. Prezent la standul țării noastre, ministrul Ovidiu Silaghi, a declarat că în discuțiile avute cu primarul Veneției s-a pus problema participării României și în anii următori. Totodată s-a discutat despre posibilitatea permanentizării standului României și despre înființarea unui consulat român la Veneția, conform RADOR. Anul acesta, România este pentru prima dată invitat oficial la Carnavalul de la Veneția, care are loc între 26 ianuarie și 5 februarie. La carnaval participă, printre alții, orchestra „Philharmonia”, fanfara Shavale din satul Zece Prăjini, formația Shukar și Marius Mihalache Band. Teatrul Masca susține un spectacol de acrobație în Piața San Marco, iar piesa de teatru/pantomimă „Vis” cu Dan Puric este prezentată la Teatrul Goldoni.Printre evenimentele culturale românești de la Veneția se numără și degustări de vinuri și mîncăruri tradiționale, precum și spectacole de dansuri populare românești. (NewsIn)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?