Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Viceprimarul Mardare despre speculaţiile privind incompatibilitatea sa: „Este o mînărie de cea mai joasă speţă“


Viceprimarul Focșaniului George Mardare a denunțat ieri, minciunile referitoare la presupusa sa incompatibilitate apărute săptămîna aceasta în gazeta portocalie. Aflat la Bru-xelles, viceprimarul a afirmat că nu mai este admi-nistrator la firma Gama Prestimpex încă din iunie 2004, înainte de a fi ales în Consiliul Local Focșani. Dovezile referitoare la compatibilitatea viceprimarului au fost transmise ieri Instituției Prefectului. În dosarul atașat se află atît actele firmei prin care a fost numit un alt administrator al firmei, documente de la Registrul Comerțului care atestă modificările actelor constitutive, cît și hotărîrile magistraților prin care s-a aprobat numirea unui alt administrator la firma Gama Prestimpex. „Este o palmă morală care, într-o țară civilizată din Europa, ar desființa un ziarist care a publicat o asemenea minciună pe prima pagină a unui ziar. Un asemenea ziarist, la un ziar responsabil, a doua zi ar fi fost nevoit să își dea demisia. Articolul este o minciună sfruntată care nu se bazează pe nimic real”, a arătat viceprimarul George Mardare. El a calificat drept un joc murdar articolul apărut pe prima pagină în oficiosul portocaliu, mai ales că, în discuțiile cu realizatorul articolului, i-a explicat că sînt documente care atestă faptul că nu este incompa-tibil deoarece a renunțat la calitatea de administrator al firmei. „Am fost sunat de reporter care mi-a spus că eu figurez ca și administrator la o societate comercială. I-am spus că nu este adevărat deoarece, încă din iunie 2004, înainte de a fi ales în Consiliul Local, am transferat funcția de administrator soției mele. I-am spus că declarația mea este susți-nută de documente oficiale printre care sînt și înscrisuri la Registrul Comerțului”, a afirmat viceprimarul Mardare. El consideră că totul nu reprezintă decît un joc murdar, prin care se încearcă denigrarea sa și a PSD. Mardare a arătat că s-a profitat de faptul că nu este în țară și nu are posibilitate să se apere în fața unor asemenea minciuni. Scenariul ar fi presupus ca, pe baza articolului din oficios, să fie emis un ordin al prefectului prin care viceprimarul să fie suspendat din funcție. „Este o mînărie de speța cea mai joasă, cu scopul de a lovi membrii PSD. De asemenea, au profitat de faptul că sînt plecat din țară și nu am posibilitatea să mă apăr. I-am spus ziaristului respectiv să aștepte pînă luni sau pînă a doua zi pentru a-i prezenta documentele, dar a refuzat, precizînd că nu mai poate să aștepte. Această acțiune a fost făcută în mod deliberat și programat, cît am fost plecat din țară, ca să nu am nici o posibilitate să mă duc cu documentele și să le pot prezenta astfel încît să nu am nici o posibilitate de apărare. Cam acesta este modul în care au fost atacați, în decursul timpului, toți membrii PSD, la mijlocul nopții și cu securea pe la spate”, a afirmat George Mardare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?