În scandalul telefonului Tăriceanu-Botoș, s-a pronunțat și liberala Mona Muscă. Dînsa a zis cam așa: „Avînd în vedere că domnul Iliescu, cînd a dat telefoane nu ca să se informeze, ci a dat telefoane pe bune ca să influențeze justiția, nu și-a dat demisia, mă întreb dacă domnul Călin Popescu-Tăriceanu, într-o situație mult mai puțin gravă, trebuie sa-și dea demisia. Este o chestiune care-l privește pe domnia sa”. Nimic ieșit din comun în faptul că Mona Muscă își dă cu pă-rerea și-n chestiunea telefonului guvernamental. Fostul ministru al Culturii e un produs tipic al civilizației noastre de frunză verde laba gîștii. Ca ministru al Culturii n-a făcut nimic. Dar absolut nimic. Nerespectarea jurămintelor de demisie de către Călin Popescu Tăriceanu a fost doar un pretext. Mona Muscă s-a grăbit să scape de un post care nu-i putea aduce decît necazuri: – presupunea un mai mare efort decît cel de a da din gură pe toate posturile TV și pe la toate emisiunile, de la cele de prăjit cartofi pînă la cele despre eficiența contracepționalelor pe cale orală. – risca s-o aducă în conflict deschis cu intelighenția de cafenele, căreia îi datora legenda falsă de mare om politic al României Mijlocii. Dîndu-și cu părerea despre gestul șefului ei, Mona Muscă face o greșeală de apreciere a realității. Cele două fapte nu pot fi comparate în favoarea lui Călin Popescu Tăriceanu. Din următoarele motive: 1) despre intervenția lui Ion Iliescu știm dintr-un articol tipărit de „România liberă” în numărul din 16 februarie 2005. Autorul cita „surse judiciare”. „Surse judiciare” ascunde, deseori, o subtilă manipulare. Despre telefonul dat de Călin Popescu Tăriceanu știm însă din surse oficiale: de la președintele României, de la Procurorul General al României, de la chiar Călin Popescu Tăriceanu. 2) Ion Iliescu n-avea cum să-și dea demisia, din simplul motiv că dezvăluirea s-a făcut cînd Ion Iliescu nu mai era președinte. Călin Popescu Tăriceanu are de unde să-și dea demisia. Nimic ieșit din comun în faptul că Mona Muscă deformează adevărul. Simțea nevoia să-și apere șeful!
