Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634
Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634

Bilanţul guvernării PNL-PD privit ca reluare a unui film prost


Vicepreședintele PSD Mihai Tănăsescu a prezentat, ieri, un bilanț extrem de critic al primelor șase luni de guvernare. „Dacă analizezi aceste prime șase luni de guvernare ale acestui patrulater liberalo-democrat-maghiaro-conservator, trăiești senzația că ai mai văzut acest film. Un film prost, din păcate, fiindcă începi să te plictisești văzînd aceleași greșeli, care sînt făcute ca și în perioada `96-2000”, a spus Tănăsescu. El a vorbit despre scăderea nivelului de trai al populației, „haosul” legislativ și „dezorientarea” mediului de afaceri în aceste șase luni, „dereglarea puternică și gravă” a echilibrelor macrofinanciare. Tănăsescu a invocat, de asemenea, existența unui buget „mai sărac” decît în perioada anilor trecuți, precum și „neîncrederea crescîndă” a investitorilor străini față de mediul de afaceri din România. Tănăsescu a criticat „adîncirea procesului de polarizare socială”, apreciind că, prin noile măsuri fiscale, cei mai mulți dintre români nu au cîștigat nimic sau au pierdut. „Acest tip de politică fiscală a fost îndreptat către un număr de 300.000-350.000 de oameni, care, într-adevăr, au cîștigat peste 20 de milioane de lei în plus pe lună”, a continuat el. Tănăsescu a susținut că, zilele trecute, la o dezbatere difuzată de canalul France 3, premierul Călin Popescu Tăriceanu a fost acuzat că face „dumping fiscal”. „Cum crede domnia sa și guvernul domniei sale că poate să se integreze într-o Uniune Europeană atunci cînd vine cu politici de dumping?”, s-a întrebat fostul ministru de Finanțe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?