Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Consiliul Local a majorat taxele pe bărci


Consilierii locali ai municipiului Focșani au aprobat cuatumul taxelor și impozitelor care vor fi percepute de anul viitor de către administrația publică locală, prin serviciile proprii. Astfel impozitul asupra mijloacelor de transport va crește cu 40 la sută, indiferent de capacitatea autoturismului. Deși municipiul Focșani nu are deschidere la mare sau rîuri pe care să se poată naviga, taxele pentru mijloacele de transport pe apă au fost și ele majorate cu 25 la sută, cele mai ieftine fiind taxele pentru luntre, bărci fără motor, scutere de apă folosite pentru uz și agrement personal. La polul opus se află taxele și impozitele pentru remorchere și împingătoare, care pot ajunge și pînă la 1.255 lei noi. Nici taxele pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor nu au scăpat de majorare, procentul de creștere fiind de 50 la sută. Agenții economici care dețin firme luminoase vor trebui la rîndul lor să scoată din buzunar cu 35 la sută mai mult decît în 2005, neschimbat rămînînd impozitul pe spectacole. În ceea ce privește taxele speciale, a rămas neschimbateă cea de oficiere a căsătoriilor, care este de 50 lei noi dacă oficierea are loc sîmbătă pînă în ora 13,00 și de 100 lei noi dacă se desfășoară sîmbăta între orele 13,00-18,00 și în zilele cu sărbători legale. Taxa de blocare a autovehiculelor va crește de la 25 lei la 27 lei, iar cea de întreținere cimitire va crește cu un leu nou, ajungînd în 2006 la suma de 3 lei noi. Nici săparea unei groape nu a scăpat de inflație, una simplă costînd 55 lei noi iar una mai pretențioasă, cu pod, 60 lei. Impozitul pe clădiri și cel pe terenurile aflate în intravilan a rămas neschimbate, cuantumul fiind același și în 2006.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?