Aflat în călătorie electorală în județul Prahova, Ion Iliescu a ținut să reacționeze la publicarea de către cîteva ziare centrale a unor documente despre relația sa cu Mihail Gorbaciov în 1991. Tot mai relaxat și, prin asta, tot mai șarmant, Ion Iliescu a mărturisit că inițiativa gazetărească nu l-a emoționat deloc:”Am experiență de 15 ani. M-au frecat în fel și chip. Pe mine nu mă mai emoționează. Vorba ceeea «Cîinii latră, caravana trece». Așa că să ne vedem noi de treabă”.Mediafax a găsit de cuviință să ceară mai multor jurnaliști opinia despre vorbele lui Ion Iliescu. Am fost singurul dintre cei convocați care n-am simțit nevoia să mă indignez retoric. Din două motive:a) Cred în dreptul politicienilor de a polemiza cu noi, jurnaliștii, ba chiar și de a ne înjura. Nu consider un atentat la libertatea de expresie faptul că un politician răspunde cu o scatoalcă pamfletară unui articol prin care i-am ars o scatoalcă. Ba mai mult, cred că politicianul respectiv e dator să-mi răspundă. Democrația autentică presupune confruntarea dintre jurnaliști și politicieni. O confruntare veritabilă, în care și partea adversă trebuie să aibă posibilitatea să dea. O posibilitate autentică și nu una mimată, în care eu, jurnalist, îl tăvălesc pe politician prin călimară ca printr-o latrină și respectivul strigă: Să trăiți!Libertatea de expresie înseamnă asigurarea condițiilor economice și juridice pentru ca jurnalistul să poată scrie ce-i trece prin cap și nu asigurarea condițiilor ca jurnalistul să fie un soi de dictator. Sub acest semn, n-am făcut caz în răspunsul meu de proverbul folosit de Ion Iliescu. I-am răspuns cu aceeași monedă: Politicienii latră, ziariștii merg mai departe!b)Președintele a reacționat astfel la un moment precis din presa centrală: publicarea concomitentă de către cîteva cotidiene a documentelor pe care Vladimir Bukovski pretinde că le-a șterpelit din Arhivele KGB. Las la o parte faptul că domnul cu pricina poate fi suspectat de a fi complicele unei operațiuni KGB-iste de intoxicare. Nici el, nici arhivarul Mitrochin nu vor reuși să mă convingă că la Moscova arhivele KGB sunt deschise mai ceva decît prăvăliile care vînd Matrioșe. Mult mai important mi se pare faptul că publicarea documentelor n-a avut loc sub semnul necesarei întreprinderi de stabilire a adevărului istoric, ci sub semnul campaniei electorale din România.Ceea ce s-a vrut o lovitură din partea Alianței D.A. s-a dovedit un balon înțepat cu acul. Prin documentul reprodus de mai multe ziare (ceea ce trădează concertarea operațiunii), meșterii trucului electoral au socotit că-l afectează pe Ion Iliescu. Președintele știe însă că reluarea temei preferate a opoziției din anii 1900-1991 n-are nici un efect. Faimoasa diversiune cu „Firul roșu” din 2000 i-a adus realegerea în fruntea statului.O altă dezvăluire l-ar fi lovit, poate, de-adevăratelea. Văzînd însă că împotriva sa sunt reîncălzite teme banalizate, Ion Iliescu a răsuflat ușurat. Reacția sa e cea a unui om conștient că n-are de ce să se îngrijoreze.Åži pe drept cuvînt. Scoaterea de la naftalină a relației Iliescu-KGB dă seamă de criza de inspirație în care au ajuns adversarii președintelui.
