Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Adrian Năstase – pariul pe continuitate –


Cea de a doua dezbatere televizată cu pretendenții la șefia statului s-a transformat într-un veritabil balamuc. Explicația decăderii n-are nevoie de cine știe ce pătrundere a inteligenței. Conducerea postului Antena 1 a abordat emisiunea cu evidentul complex de a nu fi acuzată de părtinire în favoarea PSD. Sub acest semn, moderatoarea n-a avut curajul de a-i pune la respect pe Traian Băsescu și Corneliu Vadim Tudor cînd aceștia au încercat să încalce regulile acceptate de ei înșiși înainte de debutul dezbaterii. A funcționat apoi prejudecata că astfel de emisiuni e musai să aibă rating de încăierări între maneliști. O prejudecată, deoarece, după opinia mea, dezbaterile la nivelul prezidențialelor se adresează unui anume public. Redus, poate, ca număr, acest public aparține categoriei denumite și a ștafetelor de opinie. Profesionalizat deja în materie de politică, publicul unor astfel de dezbateri nu așteaptă de la candidați să-și dea poalele peste cap. În ciuda zarvei de talcioc s-a putut observa că Adrian Năstase a vorbit mai puțin despre ce va face el ca președinte și mai mult de ce va face guvernul PSD în perioada următoare. Dinadins am spus, în perioada următoare, și nu, în eventualitatea că va cîștiga scrutinul de duminică, deoarece, dincolo de prestația candidatului PSD, am ghicit o anume strategie de campanie. Strategie căreia i-am zis, într-un editorial anterior, a pariului pe continuitate.El își găsește expresia nu numai în discursurile candidaților, inclusiv a candidatului pentru Cotroceni, dar și într-o serie de acțiuni spectaculoase. De remarcat astfel o avalanșă de decizii pe termen lung luate de guvern în diferite planuri. Unora li s-ar părea absurd ca un guvern care știe că alegerile îi vor putea aduce trecerea în opoziție să decidă asupra unor obiective a căror realizare e programată pentru anul viitor. Strategii Uniunii au gîndit că prin asta se induce electoratului sentimentul că, de fapt, la 28 noiembrie nu va fi altceva decît o confirmare a actualului partid în fruntea țării. În același timp, deși n-o spune explicit, din teama ca adversarii să nu-i parodieze periculos, replicînd, Lăsați-ne să ne terminăm furatul! lideriii PSD sugerează sloganul, Lăsați-ne să ne terminăm treaba! Sub același semn se înscriu măsurile de protecție socială. Mai toată lumea le-a numit impropriu pomeni electorale, sugerînd c-ar fi vorba de mituiri ale electoratului. Explicația e mult mai subtilă. Sunt măsuri gîndite a obliga electoratul să voteze PSD, pentru că numai astfel va putea beneficia de ele. De remarcat astfel că nu e vorba de obișnuitele făgăduieli electorale, ci de decizii guvernamentale a căror aplicare a și început deja. PSD socotește că victoria Alianței va privită de români ca o eventualitate de a pierde aceste beneficii. Problema, marea problemă e că PSD nu și-a concentrat campania pe inducerea acestei neliniști. Sloganul continuității la guvernare e pariul lui Adrian Năstase pentru prezidențiale. Pe altarul acestui slogan, Adrian Năstase a sacrificat totul: orgoliul față de Ion Iliescu, readucerea în prim plan a baronilor de la centru în defavoarea echipei sale instalate în vară la cîrma partidului. Duminică, 28 noiembrie 2004, vom vedea dacă a fost un pariu fericit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?