Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

Mașină fără anvelope de iarnă, ieșită în decor la Popești


Din cauza condițiilor meteo, dar și pentru faptul că a ignorat pericolul reprezentat de zăpada care s-a depus pe carosabil, un șofer a derapat cu mașina, pe raza localității Popești. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că evenimentul rutier s-a petrecut din cauza faptului că șoferul nu avea montate la mașină cauciucuri de iarnă.
Pentru a preîntâmpina eventualele accidente rutiere, polițiștii au patrulat pe principalele artere de circulație din județ și au aplicat sancțiuni șoferilor care nu aveau montate anvelope de iarnă. „Din cauza condițiilor meteo și a codului de ninsori, încă de la ora 3.00 dimineața (ieri dimineață-n.r.) am pornit în patrulare pe principalele artere din județ pentru a preîntâmpina eventualele evenimente rutiere neplăcute. De asemenea, am aplicat două sancțiuni unor șoferi care nu aveau cauciucuri de iarnă montate la autovehicule. Tot din cauza cauciucurilor, un autovehicul a ieșit din decor în zona localității Popești, fără a rezulta victime”, ne-a precizat comisar șef Cătălin Stegărescu, șeful Poliției Rutiere Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?