Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Laboratoare nefuncţionale, manuale insuficiente


   Material didactic și manuale școlare insuficiente, fond de carte  învechit și laboratoare nefuncționale, acestea sunt principalele probleme pe care le-au identificat inspectorii, în cadrul inspecțiilor de specialitate efectuate în școli, în semestrul I al anului școlar 2012 – 2013. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Åžcolar Județean, inspecțiile s-au desfășurat în perioada 8-19 octombrie, în conformitate cu calendarul de activități.
   Potrivit rapoartelor încheiate de inspectorii școlari de specialitate, activitatea didactică se desfășoară, în unitățile de învățământ inspectate, în acord cu standardele educaționale prevăzute de legislația în vigoare. Cadrele didactice au întocmit documentele pentru anul școlar în curs, planurile de măsuri pentru reducerea absenteismului școlar și pentru ameliorarea rezultatelor la învățătură. „În funcție de constatările formulate în cadrul inspecției școlare de specialitate, unitățile de învățământ vor fi monitorizate în conti¬ nuare și, prin acțiuni de consiliere, se va urmări ameliorarea situațiilor deficitare în vederea obținerii de performanțe școlare”, au precizat, într-un comunicat, oficialii Inspectoratului Åžcolar.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?