Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

Ponta: Cred că sunt mulți liberali care ne vor vota pe 25 mai


 Liderul social-democrat Victor Ponta și-a exprimat, joi, convingerea că mulți liberali vor vota candidații alianței PSD-PC-UNPR la alegerile pentru Parlamentul European, după care se vor alătura acestei alianțe. „Le-am promis românilor că vom face acea Uniune Social Liberală, care eu cred că există în continuare. Cred că sunt mulți liberali care ne vor vota pe 25 mai și care vor veni alături de noi după 25 mai, pentru că Daniel Constantin, Gabriel Oprea, eu, noi toți ceilalți care am rămas fideli promisiunilor Uniunii Social Liberale, mergem mai departe cu toate promisiunile, cu toate idealurile”, a declarat Ponta.
Liderul social-democrat a adăugat că se așteaptă la o coalizare în jurul alianței PSD-PC-UNPR a tuturor celor care doresc înlăturarea „regimului Băsescu”. „Orice om de bună credință are de ales, pe 25 mai, în noiembrie, între a merge mai departe cu regimul Băsescu și a merge cu noi, pentru a face dreptatea aceea, așa cum am promis, până la capăt. Cred că avem o mare datorie față de cetățeni (…) să nu mai dăm niciun pas înapoi. Acum drumul este doar înainte, acum bătălia este pe final, iar eu sunt mai convins ca niciodată că o vom câștiga. (…) Bătălia nu este câștigată, dar îi avem pe oameni alături de noi, avem o alianță politică unită și avem hotărârea ca, după nouă ani și jumătate, să facem bine acestei țări”, a spus Victor Ponta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?