Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

Bancnote de euro și lire FALSE găsite într-o agenție CEC și la case de schimb valutar

Mai multe bancnote – euro și lire – au fost confiscate la cererea procurorilor focșăneni, după ce s-a dovedit că acestea erau false. Soluțiile au fost date în dosare distincte, dat fiind că și solicitările au fost făcute la anumite intervale de timp. Prima solicitare viza două bancnote de 20 lire sterline, pentru care un bărbat ceruse lei la o casă de schimb valutar. Și, pentru că existau suspiciuni de contrafacere, deoarece lirele nu prezentau toate elementele de siguranţă, au fost efectuate cercetări în cauză, bancnotele au fost reţinute şi înaintate la Direcţia emisiune, tezaur şi casierie – Serviciul emisiune din cadrul Băncii Naţionale a României, care după expertiză a stabilit că acestea erau false.

Însă mai departe, procurorii au concluzionat că bărbatul care dorise să schimbe lirele nu știa că nu sunt autentice, astfel că s-a dispus clasarea cauzei pentru punerea în circulaţie de valori falsificate. Dar pentru că banii fuseseră totuși folosiți la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, procurorii au solicitat instanței confiscarea lirelor, dispunându-se în consecință. Lirele respective circulaseră prin martie anul trecut, iar cu o lună înainte o altă bancnotă fusese supusă expertizării. Era vorba despre o bancnotă cu o valoare nominală de 20 lire sterline, descoperită într-o sucursală a CEC, după ce un ofițer tranzacții clienți o depusese la o unitate de procesare.

Ancheta a relevat că angajata CEC nu știa că bancnota este falsificată, astfel că femeia a scăpat de acuzații, iar în instanță s-a admis confiscarea specială a banilor. O soluție similară a fost pronunțată și în cadrul unei anchete declanșate după ce fuseseră descoperiți euro falși. Se întâmpla în februarie anul acesta, după ce un bărbat a mers la o casă de schimb valutar, unde a oferit spre schimbare o bancnotă de 100 euro. Bărbatul explicase că banii nu îi aparțineau și că o persoană necunoscută îl rugase să îi schimbe, așa că îi dăduse 450 lei pe cei 100 de euro. Însă când a mers cu cei 100 de euro la casa de schimb valutar, a aflat că nu valorau nimic ba, mai mult, erau falși.

 

Foto cu rol ilustrativ, sursa: Pixabay –  https://www.pexels.com/ro-ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?