Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

UPDATE! Tragedie la Ruginești: femeie găsită moartă, cu lovituri pe față și arsuri pe picior, după ce ar fi fost bătută de concubin

Biroul de presă al IPJ Vrancea:

„În cursul nopții trecute, ora 21.50 , polițiștii au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că un bărbat și-ar fi lovit concubina, iar aceasta este inconștientă. La fața locului s-a deplasat un echipaj SAJ care a constatat decesul victimei. În urma primelor verificări, s-a stabilit că bărbatul, în vârstă de 48 de ani, cât și femeia, în vârstă de 43 de ani, originari din județul Bacău, lucrau și locuiau de aproximativ o lună la o stână în extravilanul comunei Ruginești. Între cei doi ar fi avut loc un conflict spontan, pe fondul consumului de băuturi alcoolice. În acest caz nu au fost înregistrate anterior sesizări privind acte de violență.

Bărbatul s-a aflat în custodia polițiștilor imediat după sosirea la fața locului iar în prezent se află în arestul IPJ Vrancea. Având în vedere natura evenimentului, dosarul cauzei a fost preluat în anchetă proprie de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale desfășurând cercetări sub directa coordonare a procurorului de caz.”

În urma primelor cercetări, bărbatul a fost prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, tribunalul admițând „propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea (…) și în consecință: Dispune arestarea preventivă a inculpatului (…) pentru comiterea infracţiunii de violenţă în familie – omor, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 02.01.2024 şi până la data de 31.01.2024 inclusiv. (…) dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului (…) dispune încunoștiințarea unui membru al familiei desemnat de inculpat”.

Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea:

„Ieri, 1 ianuarie 2024, la ora 21.52, Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea a fost solicitat pentru a interveni la o stână, în localitatea Ruginești. La solicitare s-a deplasat un echipaj SAJ tip B2, cu asistent, care a identificat o victimă în vârstă de 43 ani, sex feminin, fără semne vitale, cu traumatism facial închis, plagă prin arsură membrul inferior, fără indicație de resuscitare. Cazul a fost preluat de medicina legală.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?