Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

GALERIE FOTO: Festivalul Național „Stele de gheață”, ediția a IV-a

Comunicat de presă:
S-a încheiat a IV-a ediție a Festivalului național de muzică pentru copii și tineret „STELE DE GHEAȚĂ”, organizat de Bratosin Events în parteneriat cu doamna Marilena Şerbănuţ- Ateneul Popular „Mr.Gh.Pastia” Focșani, căreia îi mulțumesc din tot sufletul, o ediție plină de surprize și emoții, atât pentru concurenți (veniți din Vrancea, Galați, Bacău, București, Brașov, Neamț, Brăila) cât și pentru părinți. #MarelePremiu, un sejur la Pensiunea Acasa din Sibiu, a fost câștigat de către APOSTU IRINA – Claudiu Clawdyu, din Tecuci, județul Galați.
Muzica, pentru fiecare dintre noi are un rol personal. Cred că lucrul cel mai important este ca muzica să fie o parte activă din viața oamenilor, nu neapărat o decorațiune. Știu multă lume care face muzica o parte activă în viață. Oamenii aceștia mi se par fericiți și mai bogați cumva. Eu zic că acei care reușesc să aducă muzică activ în viața lor sunt mult mai fericiți decât ceilalți, care au muzica doar ca un „zgomot de fundal” și cu asta am spus tot.

Mulțumesc colaboratorilor care au susținut și în acest an acest minunat eveniment: Pensiunea Acasa – Sibiu, Ana Are #Tymbark_România, Roxana Lepădatu #Pizza_Bun_De_tot, Adina Ciobotaru #JoyAcsaEvents, radio DADA, Livia Gîrboiu, Doru Sava, Mariana Stanciu, Ilie Andreea & Mihail Vasilache
Mulțumesc artiștilor din recital: George Dragomir Dragos Mihai Paraschiv, Cosmin Dragomir și Bianca Tufanoiu, Petru Ciobanu
Mulțumesc presei locale pentru susținerea necondiționată, la fiecare eveniment (…)
Multumesc juriului pentru corectitudine, mulțumesc profesorilor, mulțumesc părinților/ bunicilor, copiilor, mulțumesc tuturor celor care au făcut ca acest eveniment să fie unic, să fie o experiență minunată pentru fiecare dintre noi. Să ne revedem sănătoși și la anul, cu alte noi provocări! Și nu uitati: Oricât ar fi de greu, luptați pentru visul vostru! Succesul nu se obține „peste noapte”!

Diana Bratosin

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?